Patru destine triste, patru poveşti de succes

Patru români şi-au depăşit limitele impuse de condiţia fizică sau de cea socială şi vor pune pe picioare propriile afaceri, cu bani europeni.

Dragoş, Maria, Marian şi Rebeca îşi vor schimba statutul de "persoane dezavantajate" în acela de "manageri de întreprinderi sociale", după un model care nu e reglementat încă de legislaţia românească, dar cu care alte state europene se mândresc de câteva decenii. Şi-au depăşit condiţia, au avut ambiţie şi au reuşit acolo unde mulţi români sănătoşi şi bine-văzuţi în societate au dat greş.

Au aflat de la prieteni despre programul dedicat dezvoltării resurselor umane, finanţat din fonduri europene şi gestionat de Blocul Naţional Sindical (BNS) şi au decis să-şi încerce norocul. Care le-a şi surâs în final: din 242 de participanţi, au fost aleşi să-şi pună în practică ideile îndrăzneţe (papetărie on-line, catering, call-center şi firmă de curăţenie) chiar de luna viitoare. Iar pentru asta vor primi câte 53.500 de lei fiecare.

"Vor fi însă susţinuţi în continuare, pentru o perioadă de doi sau trei ani, fiindu-le asigurate gratuit serviciile de suport (asistenţă financiară pe marketing şi juridic)", a explicat managerul de proiect Florin Bejan.

"A fost o provocare să demonstrez că pot reuşi"

Cel mai tânăr dintre norocoşi este Marian Ion, un absolvent de liceu economic, în vârstă de 20 de ani. S-a născut cu un handicap motor, pe care nu l-a lăsat să-i înfrâneze destinul. "Pentru mine a fost mai degrabă o provocare să-mi depăşesc handicapul şi să demonstrez că pot reuşi în viaţă. Iar singura modalitate de compensare a dizabilităţii este să arăt ce pot face cu mintea. Tocmai de aceea vreau să intru la marketing şi management şi apoi la masterat. E ceva ce vreau eu să fac, nu ceva obligatoriu", se destăinuie Marian.

Deşi a crescut fără tată, iar mama a vrut să-l înscrie la o şcoa lă ajutătoare, tânărul a urmat o şcoală normală, pentru că e "inteligent", după cum a apreciat medicul care l-a avut în grijă. Aşa şi-a luat viaţa în mâini, încercând să se apropie de normalitatea de care se bucură majoritatea tinerilor, în ciuda re ticenţei profesorilor şi a dificultăţii în a străbate zilnic drumul până la şcoală. Aşa a absolvit şi liceul economic, "cu note de la 8 în sus", se mândreşte el, "lăsând un pic modestia la o parte" - cum îi place să spună când vorbeşte despre reuşitele sale.

De la 18 ani, adică în ultimii doi ani, a lucrat la un call-center, pe cercetări de piaţă. "Iniţial, am mers pe teren să fac sondaje, voiam să câştig un ban de buzunar, normal, însă a fost extrem de dificil pentru mine să merg atât. (...) În plus, când vedeau că mă apropii de ei pe stradă, mulţi oameni fugeau de mine crezând că vreau să le cer ceva. Alţii completau chestionarul de milă, să mă ajute. Am avut noroc că şefii au observat că mă duce capul şi mi-au propus să lucrez la computer", conchide Marian Ion.

Cât despre proiectul său de a înfiinţa un call-center, acesta s-a născut din trei motive: "Mi-a plăcut ideea de a avea propria afacere, am avut şi ceva experienţă şi, în plus, când vorbeşti la telefon, cel de la capătul firului nu ştie că ai o dizabilitate".

"Mi-a plăcut ideea de a avea propria afacere. (...) În plus, când vorbeşti la telefon, cel de la capătul firului nu ştie că ai o dizabilitate.", MARIAN ION "Vreau să fac ceva pentru femeile ca mine"

Pe Rebeca Florescu - cea care a terminat concursul pentru obţinerea de fonduri europene pe primul loc - afacerea ar urma să o transforme dintr-o femeie casnică de 29 de ani într-un manager de firmă de curăţenie.

Mai mult, ar putea-o impulsiona să termine şi liceul, abandonat la 16 ani, când s-a căsătorit. "Cele două fete ale mele - una de 12 şi cealaltă de 6 ani - sunt tot ce am realizat eu până acum. M-am că sătorit devreme şi a trebuit să las şcoala pe când eram în clasa a IX-a şi să mă ocup de copii. Am mai muncit pe ici pe colo la curăţenie, dar pe bani puţini, iar soţul câştigă la fel, foarte puţin. Acum vreau să fac ceva pentru mine şi pentru femeile ca mine şi, mai ales, vreau să termin şcoala la «fără frecvenţă»", îşi dezvăluie tânăra planurile de viitor.

A ajuns în programul BNS convinsă fiind că are nevoie de ceva care să-i aducă mai mult de 700 de lei lună. Deşi nu ştie deocamdată cum va arăta afacerea ei peste câţiva ani, Rebeca e dornică să-şi schimbe viaţa: "O să urmez şi alte cursuri, o să învăţ cum să am grijă de afacerea mea. Nu o să fie uşor, dar trebuie să fac ceva. Fata cea mare va trebui să-şi poarte singură de grijă, iar pe cea mică o voi înscrie la o grădiniţă cu program prelungit, pe care acum mi-o permit".

"O să urmez şi alte cursuri, o să învăţ să am grijă de afacerea mea. Nu o să fie foarte uşor, ştiu asta, dar trebuie să fac ceva.", REBECA FLORESCU "O rampă de lansare"

Destinul i-a fost mai potrivnic lui Dragoş Hanceruc, care, la doar 32 de ani, se luptă cu o boală renală, dar şi cu una incurabilă, contractată în spital în urma unei transfuzii. Se încăpăţânează să de păşească greutăţile şi să-şi deschidă o papetărie on-line.

"Am terminat şcoala de arte şi meserii, însă asupra mea s-a abătut o nefericire: am fost diagnosticat cu insuficienţă renală şi am suferit şapte intervenţii laparoscopice. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, a trebuit să fac o transfuzie de sânge şi de atunci viaţa mea s-a schimbat radical: m-am ales cu o boală incurabilă, foarte dură, dar, pe care dacă ştii să o stăpâneşti, poate fi bine", spune cu optimism Dragoş.

Îşi vede afacerea ca pe "o rampă de lansare": "E un proiect prin care vreau să-mi demonstrez că mă pot ocupa de această afacere, că pot crea locuri de muncă pentru oameni ca mine".

"E un proiect prin care vreau să-mi demonstrez mie că pot să mă ocup de o afacere, că pot crea locuri de muncă pentru oameni ca mine.", DRAGOŞ HANCERUC

"Gătitul e plăcerea mea cea mai mare"

"Senioara" grupului de câştigători, Maria Carataş, are 53 de ani şi, de când se ştie, a fost lăudată pentru talentul său în bucătărie, fie că a gătit pentru familie, fie că le-a preparat bucate delicioase prietenilor sau vecinilor.

"Am absolvit o postliceală de contabilitate, dar gătitul e plăcerea mea cea mai mare. Însă, în lipsa unui suport financiar, nu am avut curaj să-mi deschid propria afacere", explică femeia. Motivaţia a venit acum şi din cauza dificultăţii de a-şi mai găsi un job odată trecută de prima tinereţe. "Iniţial nu am crezut în proiect. Apoi, mi-am dat seama că poate fi un succes", spune Maria despre viitoarea ei firmă de catering.

"De câţiva ani nu mai găsesc un loc de muncă. Iniţial, nu am crezut în n acest proiect, a apoi mi-am dat a seama că poate fi un succes.", MARIA CARATAŞ