Jurnalista rwandeză Agnes Uwimana Nkusi a fost eliberată miercuri după ce a făcut patru ani de închisoare pentru că l-a criticat în unele articole pe preşedintele Paul Kagame, relatează AFP, citat de Agerpres.
Dna Nkusi, redactor şef al jurnalului Umurabyo, fusese arestată în 2010 şi condamnată în anul următor la 17 ani închisoare pentru 'incitare la nesupunere civilă', 'separatism', şi 'negare a genocidului' etniei tutsi în Rwanda în 1994.
În 2012, Curtea supremă i-a redus pedeapsa la patru ani de detenţie, reţinând împotriva ei doar condamnările pentru 'calomnie' şi 'atingere adusă siguranţei statului'.
'Sunt foarte fericită să ies din închisoare şi îmi voi continua cariera', a declarat ea ziariştilor care o aşteptau la ieşirea din închisoarea centrală din Kigali.
'Nu mi-e teamă şi nu am regrete, sunt decisă să-mi fac munca până la moarte', a afirmat ea, asigurând că va continua să scrie articole critice la adresa guvernului.
Amnesty International şi Reporters sans Frontieres (RSF) au condamnat încarcerarea ziaristei.
Într-un comunicat, RSF şi-a exprimat satisfacţia pentru eliberarea ei, salutându-i 'angajamentul neclintit în favoarea libertăţii informaţiei'.
'Suntem fericiţi s-o ştim pe Agnes în libertate', a declarat Virginie Dangles, o responsabilă a acestei organizaţii de apărare a presei. 'Totodată dorim să reamintim că detenţia sa, pe cât de nedreaptă, pe atât de arbitrară, nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată', a adăugat ea.
Rwanda ocupă locul 162 din 180 de ţări în clasamentul mondial pentru libertatea presei, stabilit de RSF în 2014.