În Statele Unite, Japonia, Turcia şi Indonezia a avut loc, astăzi, o serie de accidente aeriene, în urma cărora 16 persoane au murit, iar alte peste 160 s-au aflat în mare pericol.
Cel mai grav dintre accidente a avut loc în statul american Montana, unde un avion care transporta şapte copii şi şapte adulţi spre o staţiune de schi s-a prăbuşit într-un cimitir şi a luat foc.
Avionul mai avea mai puţin de un kilometru până la pista de aterizare din oraşul Butte. Toţi cei aflaţi la bord au murit.
Un alt accident mortal a avut loc pe aeroportul Narita, din capitala japoneză Tokyo. Un avion comercial al firmei de curierat FedEx a luat foc în timpul aterizării pe aeroportul numit. Cei doi membri ai echipajului au murit. Este primul accident de la deschiderea centrului Narita, în 1978.
Aterizare ratată la Istanbul
Un avion ucrainean de linie a ieşit de pe pistă la puţin timp după aterizarea pe aeroportul din Istanbul. Aparatul decolase din oraşul Doneţk şi transporta în capitala turcă 44 de persoane. Aceştia, cât şi membrii echipajului, nu au fost grav răniţi.
Marele avantaj a fost că avionul nu a luat foc în urma accidentului. Pista în apropierea căreia s-a produs accidentul a fost închisă mai multe ore.
Accident în Indonezia
În Indonezia, un avion cu 122 de pasageri la bord a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, după ce unul dintre motoare a cedat.
Aparatul, un Boeing 737, a aterizat la aeroportul din Batam, la scurt timp după decolarea din oraşul Tanjung Pinang. Destinaţia zborului era capitala Jakarta. Motorul a cedat când avionul se afla la o altitudine de circa 600 de metri.
Niciun pasager nu a fost rănit.