Patriarhul Daniel a sfinţit Schitul "Sf. Ana"

Câteva mii de oameni au participat ieri la slujba de sfinţire a Schitului "Sfânta Ana", situat la Cota 1400 din Sinaia.

La slujbă au participat înalte feţe bisericeşti, printre care s-au numărat Patriarhul Daniel şi Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La sfârşitul slujbei, Patriarhul Daniel s-a adresat celor peste 3.000 de credincioşi, care au participat la prăznuirea sărbătorii Schimbarea la faţă a Domnului.   „E o sărbătoare mare, mai ales că a venit însuşi Patriahul să sfinţească schitul «Sf. Ana», deşi este suferind după operaţia de la picior“, spune Cristian Dumitrescu, din Bucureşti. Construcţia bisericii schitului de la Cota 1400, care poartă hramurile Schimbarea la faţă şi Sfinţii martiri Ioanichie şi Iustin, a început în urmă cu 15 ani. Lăcaşul de cult a fost ridicat numai prin donaţiile făcute de credincioşi.