INVESTIŢII. La patinoarul „Mihai Flamaropol“ din Bucureşti se desfăşoară lucrări de modernizare, demarate de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG).
Până acum a fost înlocuită instalaţia de iluminare a incintei şi a fost instalat un sistem de supraveghere video a tribunelor, investiţia ridicându-se la 200.000 de lei. „Vom continua cu vestiarele, care vor fi redimensionate, iar cel al echipei naţionale va fi adus la un standard apropiat celor din NHL. Urmează apoi înlocuirea băncilor de rezerve, care seamănă cu nişte cazemate“, a declarat Iuliu Becze, secretarul general al FRHG. (Mediafax)