Florina Cercel arată, într-un one-woman-show pe scena Naţionalului, ravagiile pe care le lasă, în viaţa unei femei, pasiunea împletită cu ura.
" Cu uitarea hrănim timpul, cu ea hrănim moartea... Lucrul de neuitat e o bucată de viitor care îmblânzeşte, dragii mei, căderea noastră în beznă! ", spune slujnica Zerline, prin vocea Florinei Cercel, în finalul spectacolului „Camerista“, care a avut premiera joi, la sala Atelier a Teatrului Naţional. Spectacolul, un one-woman-show dedicat actriţei Florina Cercel, este montat de Dan Stoica, de asemenea dramaturg al spectacolului. El a adaptat pentru scenă capitolul „Povestirea cameristei Zerline“ din romanul „Nevinovaţii“, al lui Hermann Broch (1886-1951), prozator, poet şi eseist austriac de origine evreiască.
Spectacolul a avut iniţial premiera la Galaţi la începutul lui octombrie şi a fost preluat ulterior de Teatrul Naţional. Următoarele reprezentaţii vor fi pe 11 decembrie la Bucureşti, şi pe 21 decembrie la Galaţi, unde actriţa Florina Cercel a şi debutat în stagiunea 1964-1965.
Melancolie printre draperii
O slujnică în vârstă îşi reaminteşte de cea mai pasionantă poveste de dragoste din tinereţea ei, despre cum i-a „suflat“ stăpânei sale amantul, deşi toată viaţa l-a iubit cu pasiune pe un altul, pe stăpânul ei, baronul. „E o poveste cu adevărat senzaţională, m-am îndrăgostit de ea din primul moment“, mărturiseşte Florina Cercel. Spectacolul, de o poezie aparte, care are „ceva nespus de melancolic prins între scama cuvintelor“, după cum spune traducătorul, se joacă printre flashuri de amintiri şi de lumini răsfirate printre draperii fine de mătase, transparente, imaginate de scenografa Gabriela Bondărescu-Catargiu. Camerista Zerline a mai fost interpretată cu un succes imens, începând din 1986, de peste 300 de ori, de actriţa Jeanne Moreau, în Franţa.
„Trebuie să-ţi iei pedeapsa“ În spectacol, slujnica îşi aminteşte de iubirea ei pătimaşă din tinereţe, în umbra siluetei baroanei Hildergard (Liliana Tofan), fiica rivalei de altădată, şi în faţa unui potenţial admirator al acesteia. Iubirea care se transformă în ură devastatoare, pasiunea cu mii de nuanţe, cu nostalgii, cu temeri, cu frustrări, cu umilinţă, cu răzvrătire, dragostea pătimaşă trăită până la capăt, drama nematernităţii, frustrările de a trăi în întuneric şi în minciună, toate sunt redate când cu forţă, când cu tristeţe de Florina Cercel.
„E o poveste din vremea monarhiei chezaro-crăieşti, despre eros, putere şi neputinţă socială, despre înşelătorie şi trădare, principalul motor al acţiunilor omeneşti fiind lăcomia sub multiplele ei aspecte (de putere, de sex, de bani)“, consideră scriitorul Alexandru Al. Şahighian.
Neuitarea nu înseamnă iubire
Convulsiile sentimentelor, săgetările amintirilor printre meandrele şi ocolişurile conştiinţei sunt de o forţă extraordinară. „Are dreptate personajul: neuitarea nu înseamnă iubire, iar ura te distruge. Trebuie să pătimeşti, îţi iei pedeapsa, acesta este preţul de a iubi. Spectacolul are o tensiune aparte şi, într-adevăr, trebuie să stăpâneşti foarte bine toate mijloacele teatrale, altfel nu-l poţi face“, spune actriţa.
Deşi o putem vedea şi într-un rol de pirandă în telenovela „Inimă de ţigan“ de pe Acasă TV, dragostea cea mai mare a Florinei Cercel rămâne teatrul. Ea a interpretat de-a lungul carierei femei de-o tărie uluitoare, printre care pe Madame Sans-Gêne, Vassa Jeleznova, Climtemnestra, Bernarda Alba sau Lucrezia Borgia. „Zerline şi Florina Cercel erau făcute însă una pentru cealaltă“, consideră regizorul.