Horia-Roman Patapievici: "Combinatia de atac la persoana si minciuna sfruntata pe care o practica Adrian Severin, si pe care am analizat-o saptamana trecuta, nu este izolata".
Ea tine de un mecanism de stigmatizare care a inflorit in societatea romaneasca la inceputul anilor ‘90 si care a renascut acum, din aceleasi motive.
Din identitatea motivelor, dupa identificarea lor, si din intelegerea mecanismului, prin expunerea lui, vom putea evalua mai bine situatia in care ne gasim acum.
Mai intai mecanismul de stigmatizare. Ca sa-i intelegem natura, va propun sa plecam de la principiul fara de care orice societate devine irespirabila: principiul autolimitarii adversitatii. Normala (in sens liberal-democratic) este numai societatea capabila sa ofere drept de manifestare tuturor opiniilor, cu exceptia acelora care incita la crima (in sens larg).
Aceste opinii, in mod firesc, se opun unele altora, uneori vehement. Opozitia opiniilor, cum stim, creeaza adversari. Trebuie sa existe, prin urmare, o limita a vehementei si, subsecvent, o limita a adversitatii, care nu trebuie sa degenereze in dusmanie. Ce este dusmania? Dorinta de exterminare. Acesta este lucrul pe care trebuie sa-l evite societatile, pentru a ramane normale - incurajarea incitarii la exterminare a oamenilor care exprima opinii aflate intr-un fel sau altul in dezacord cu opinia dominanta.
Or, ce fac oamenii care transforma deliberat adversitatea in dusmanie? Pun adversarilor de idei etichete infamante (in ochii tuturor oamenilor rezonabili), cu scopul de a-i stigmatiza si de a-i scoate astfel din circuitul respectabilitatii - a-i pune in rand cu dusmanii declarati si de toti recunoscuti ai societatii democratice. In functie de sensibilitatea opiniei publice, etichetele stigmatizante sunt alese diferit. In 1990, pentru opinia publica, stigmatizanta era eticheta „vanzator de tara”, „mosier”, „privatizare”, „capitalist”, „nu a mancat salam cu soia”.
Ei bine, propaganda Frontului instila opiniei publice ideea ca oamenii care ii critica politica vor sa ne vanda tara, sunt platiti de Ratiu, vor privatizare, vor sa ii readuca pe mosieri si, suma a acuzatiilor, nu au stat in tara, ca oamenii de bine, sa manance salam de soia. Ideea era de a-i transforma pe adversarii Frontului in dusmani ai societatii si ai patriei.
In 2007, dupa intrarea in Uniunea Europeana, stigmatizante nu mai sunt pozitiile capitaliste (ele au fost adoptate, cu mari beneficii personale, de toti fostii oameni ai Frontului), stigmatizante au devenit pozitiile politice care violeaza consensul democratic. Cine vrea sa stigmatizeze pe cineva, il va face fascist, legionar, antieuropean, adept al dictaturii etc.
Exact asa procedeaza propaganda de tip Severin: isi infiereaza adversarii de opinii ca fiind neo-legionari, antidemocrati, fascistoizi, in favoarea dictaturii s.a.m.d. Ideea este aceeasi ca in 1990: aceea de a-i transforma pe adversarii celor care manuiesc stigmatizarea in dusmani ai societatii, ai Romaniei si ai Europei, pur si simplu.
In anii ‘90, cei care trebuiau aruncati la lei ca dusmani erau „ghedesistii”. Astazi, pentru oameni ca Severin si cei din familia lui ideologica, cei care trebuie eliminati din societate sunt, in linii mari, tot membrii GDS - numiti, tot pentru stigmatizare (de data aceasta, stigmatizarea cu partizanatul politic orb), „intelectualii lui Basescu”.
Doar ca in 1990 „ghedesistii” erau cu adevarat singuri (impreuna cu Romania Libera si cu o minoritate tacuta si terorizata): nu doar Frontul era impotriva lor, dar si societatea (sau, ma rog, acea parte a societatii care impunea opinia publica) ii detesta si, asa cum s-a intamplat la mineriade, ii voia eliminati din randurile ei si exterminati. Puterea ucigasa a propagandei de exterminare, aceea care transforma adversarii in dusmani, s-a vazut la mineriade.
Toata otrava strecurata zi de zi opiniei publice de ziare precum Adevarul si Azi s-a materializat pe strazi in ura activa: bate, oase stalcite si sange varsat. Acesta este rezultatul inevitabil al transformarii adversarilor in dusmani de catre cei care fac opinia dominanta a unei societati si care, prin exact acelasi tip de frauda practicat de jurnalismul de tip Adrian Severin, reusesc sa o impuna si opiniei publice, aservind-o.
E bine sa nu uitam ca sangele varsat la mineriade este numai cauzal in sarcina regimului Iliescu: aplauzele cu care bucurestenii au insotit atrocitatile minerilor sunt in sarcina morala a ziarelor care au incitat la ura impotriva celor care impartaseau opinii in raspar cu ideologia dominanta.
Astazi, cand oameni care sunt orice altceva decat fascisti ori adepti ai dictaturii sunt etichetati ca fascisti si ca uneltitori impotriva democratiei se simte setea de sange a acuzatorilor, vechea lor dorinta de exterminare. Se simte cum functioneaza, zvacnind ca o rana plina de sange, mecanismul de stigmatizare.
Ceea ce insa s-a schimbat in 2007, fata de situatia din 1990, este ca „ghedesistii” denuntati a fi fascisti si dictatori nu mai sunt singuri. Frauda de tip Severin nu mai poate mobiliza decat oprobriul intelectual, pentru procedeele pe care le imbratiseaza, si dezaprobarea morala, pentru intentiile sale impure. Saptamana viitoare voi incerca sa arat ca miza acestei lupte politice este ocuparea centrului si ca de modul in care este definit acest centru depinde viitorul regim politic din Romania.