La şapte luni de la demararea anchetei în cazul ororii de la Satu Mare, procurorii au stabilit ceea ce "Evenimentul zilei" prezentase la circa două săptămâni după tragedie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au pus capăt speculaţiilor care au învăluit circumstanţele în care şi-au pierdut viaţa pastorul Adrian Blaga (39 de ani), din Bistriţa, şi fiul său, Timotei, în vârstă de 9 ani. Anchetatorii au transmis, ieri, că au finalizat dosarul şi au stabilit "fără putinţă de tăgadă" că bărbatul şi-a ucis băiatul şi, apoi, s-a sinucis. Drama a avut loc pe data de 6 august 2013. Reamintim că deznodământului nefericit al celor doi a fost dezvăluit, prima oară, de"Evenimentul zilei". Pe 23 august, anul trecut, ziarul nostru arăta ipoteza la care au ajuns anchetatorii. Verdict: crimă oribilă Din probatoriul administrat de criminalişti a rezultat faptul că, înainte de a-şi pune capăt zilelor, Adrian Blaga a încercat să mascheze crima şi a dat foc dubiţei în care l-a omorât pe Timotei. Maşina era parcată pe un câmp de pe raza localităţii Aciua. Pastorul a incendiat autoutilitara, folosind motorina cumpărată de la o benzinărie, care nu a ars însă decât în partea din faţă. Dezvăluirile şocante ale procurorilor arată că, în timpul incendiului, pastorul i-a aplicat lui Timotei Blaga lovituri la nivelul capului şi gâtului cu ciocanul şi cu o macetă, "corpuri delicte identificate la faţa locului". Criminaliştii spun că aceste lovituri i-au cauzat moartea micuţului. După care, cu aceeaşi macetă cu care şi-a ucis fiul, Adrian şi-a provocat o leziune la nivelul gâtului, secţionându-şi vasele sangvine. Atunci, Blaga "a inhalat importante cantităţi de fum şi monoxid de carbon, care i-au provocat moartea". EVZ a prezentat, în premieră, încă din luna august, ipoteza că Adrian Blaga şi-a ucis copilul. Probele anchetatorilor: 1. Conform raportului medico- legal, în plămânii lui Adrian Blaga s-a găsit fum, semn că acesta încă trăia când autovehicolul a luat foc. 2. ADN-ul cules de pe mucurile de ţigară, de pe arma crimei şi de pe cutiile de bere erau ale pastorului. 3. Adrian Blaga a fost surpins de o cameră de luat vederi, înaintea crimei, cumpărând o canistră de motorină de la staţia PECO din Floreşti, în apropiere de Cluj-Napoca. Acelaşi combustibil a fost folosit de pastor ca să incedieze autoutlitara. Rudele nu cred varianta anchetatorilor Anul trecut, pe 6 august, Adrian şi Timotei au fost găsiţi morţi în satul Aciua. Iniţial, s-a crezut că au fost ucişi pentru a li se fura banii din donaţiile primite din SUA, în jur de 10.000 de euro. Anchetatorii au descoperit, însă, că Adrian avea de achitat o datorie, chiar în ziua morţii, în jur de 7.000 de euro, pentru spaţiile închiriate de biserica la care predica, Calvary Chapel. Pe 22 august, un oficial din Poliţia Română ne dezvăluia că toate indiciile duceau către o crimă urmată de sinucidere. Cu toate acestea, un nepot al pastorului ne-a spus: "Nu credem în această variantă, oricâte probe s-ar găsi".