Credincioșii ortodocși și cei catolici vor celebra Învierea Domnului, în 2025, în aceeași zi. Vestea vine după o perioadă îndelungată în care Paștele era sărbătorit la câteva zile sau chiar o săptămână diferență în Biserica Ortodoxă și cea Catolică.
Paște 2025. Pe cât pică sărbătoarea importantă pentru credincioși
În 2025, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. Astfel, credincioșii urmează să sărbătorească praznicul Învierii Domnului pe data de 20 aprilie.
Anual, această sărbătoare importantă pentru toți credincioșii se sărbătorește la o dată diferită. Această zi se calculează în funcție de două fenomene naturale, care apar în prima parte a anului. Este vorba despre echinocțiul de primăvară și Luna plină.
Calculul datei
Credincioșii sărbătoresc praznicul Învierii după echinocțiul de primăvară. Acesta se produce în jurul datei de 20 martie. De altfel, Paștele pică de fiecare dată într-o zi de duminică. Pentru stabilirea datei, ciclurile solare și lunare sunt luate în calcul, cu o bază de 19 ani. Formula este cunoscută ca ciclul pascal și este folosită în est, dar și de vest.
Aceasta a fost stabilită la Primul Conciliu de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr. În timpul acesteia i-a cerut ca Învierea să fie celebrată după solstițiu de primăvară.
Conform formulei, Paștele poate fi prăznuit în intervalul 22 martie - 25 aprilie, existând și anumite excepții.
Biserica ortodoxă se raportează la echinocțiul de primăvară în ceea ce privește stabilirea datei. Astfel, calendarul iulian este folosit în acest sens. În schimb, catolicii țin cont de calendarul gregorian.
Prin urmare, în anul următor, praznicul Învierii va fi sărbătorit in ambele biserici. De altfel, Floriile pică în aceeași zi pentru ortodocși și catolici, pe 13 aprilie 2025.