Păruială între fete, la Kanal D! Concurentele s-au bătut în direct

Păruială între fete, la Kanal D! Concurentele s-au bătut în direct

Tinere, frumoase și... iuți la mânie, concurentele de la „Puterea Dragostei” arată în pumnii cui stă, de fapt, puterea.

Între două concurente de la „Puterea Dragostei”, show difuzat de Kanal D, este război total. Mary și Marianca nu s-au înghițit deloc de la început, iar până la o păruială zdravănă n-a mai fost decât un pas. Făcut de prima, care a sărit să o caftească pe Mariana, salvată de la bătaie de intervenția Biancăi, anunță RTV. Scoasă din sărită fiindcă nu a apucat să dea și ea în Mary, Mariana s-a răzbunat pe un televizor, pe care l-a spart într-un acces de furie.

Înainte să se înscrie la „Puterea Dragostei”, Mary, o frumoasă blondă, a mai participat la Insula tentațiilor, alături de iubitul ei de atunci, cei doi dorind să își testeze relația.

Brăileanca Mary a povestit cum l-a înșelat pe Iulian, cel care trebuia să îi fie soț: „Avem o mică chestie, nu comunicăm destul de mult, cât ar trebui (...) După şase luni m-a cerut în căsătorie, am spus da... şi după o lună ne-am despărţit. Îmi plăcea mie de altcineva şi am căutat motiv de ceartă ca să plec! S-a terminat foarte urât şi pot spune că Iuli a luptat pentru mine. El îmi spune mereu că l-am înşelat, dar eu nu consider - m-am despărţit de el şi apoi am găsit pe altcineva”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, Mary afirmă că ea și fostul iubit sunt buni prieteni și așa vor rămâne. Blonda s-a înscris la „Puterea Dragostei” ca să își găsească jumătatea. „Cu Iuli vorbesc destul de des, ne amuzăm pe baza glumelor, dar suntem conştienţi că între noi nu mai poate fi nimic mai mult decât o simpla amiciţie”, este convinsă Mary.