Partidul M10 devine M Zero

Lansată cu surle și trâmbițe, formațiunea Monicăi Macovei se anunță a fi un eșec politic

Partidul Monicăi Mocovei este pe cale de a deveni istorie, deși oficial, acesta se află de-abia în stadiul strângerii de semnături. Valul de simpatie de la alegerile prezidențiale pare că a dispărut în totalitate. „Dau curs solicitării voastre să ne organizăm într-o nouă construcție. (...) Tot entuziasmul din campania electorală și din ziua alegerilor trebuie organizat. Am văzut cine suntem și câți suntem. Vedem și cât de repede ne putem multiplica numărul. Suntem aproape jumătate de milion astăzi, peste un an putem fi de două ori mai mulți”, afirma Monica Macovei, după turul I al prezidențialelor. Între timp, ea a fost părăsită de mai mulți colaboratori, printre care și Mihai Polițeanu, cel care coordona și organizația M10 București și care a promis că nu va reveni alături de Macovei. „În nicio formă și niciodată nu voi mai reveni în această organizație”, a afirmat acesta.

Marian Preda vrea să-i fie scos numele de pe site

Adrian Papahagi se află printre puținii colaboratori ai Monicăi Macovei care au rămas alături de fostul ministru al Justiției. „Publicul cere noutate, nu notorietate, și avem alături de noi oameni de cea mai bună calitate”, a declarat Papahagi pentru EVZ, întrebat despre plecările din M10. De asemenea, el a afirmat că momentan au fost strânse aproximativ 20.000 de semnături pentru înregistrarea M10 ca partid politic și speră ca până la 1 septembrie procedura să fie finalizată.

În ceea ce îl privește pe Marian Preda, numele său apărând pe lista de susținători ai lui Macovei pe site-ul M10, el a afirmat că nici nu ia în considerare să se implice în cadrul partidului pentru că nu îl convinge niciun proiect și că o să-i roage pe cei de la M10 să îi scoată numele de pe site.

Macovei, sancționată de AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis confiscarea a aproape 300.000 de lei din banii destinați campaniei electorale a Monicăi Macovei, decizia fiind luată în urma neregulilor înregistrate în privința fondurilor destinate campaniei candidatului independent. Mai exact, este vorba despre 291.415 lei confiscați și o amendă de 55.000 de lei. Datele apar într-un raport al AEP, publicat în Monitorul Oficial. În urma abaterilor partidelor și ale candidaților, AEP a confiscat anul trecut peste 400.000 de lei de la partide. În replică, Monica Macovei a afirmat că a respectat în totalitate legea și că toate donațiile și cheltuielile din campanie s-au făcut prin mandatar financiar, așa cum prevede legea. „AEP nu a ținut seama de procedura sistemului PayPal și a decis să confiște sume care au fost primite și cheltuite transparent. (...) Ultimul cuvânt îl va avea instanța de judecată”, a spus europarlamentarul.