Editura Evenimentul si Capital

Partidul lui Bogdan Diaconu PIERDE oameni. Fostul lider al filialei Galați a PRU și mai mulți membri au trecut la ALDE

16-08/bogdan-diaconu-l-a-taxat-pe-james-pettit-ambasadorul-sua-la-chisinau-465x390
Autor: | | 3 Comentarii | 563 Vizualizari

Fostul lider al filialei judeţene a Partidului România Unită (PRU) Galaţi şi fost vicepreşedinte la nivel naţional, Mihai Constantinescu, împreună cu membrii celor 22 de organizaţii locale din judeţ, s-au înscris în ALDE Galaţi, a anunţat vineri, preşedintele excutiv al ALDE Galaţi, consilierul local Cristian Dima, anunță Agerpres.

Dima a spus că în cursul verii a făcut o evaluare a filialei judeţene PRU şi a constatat că se simte nevoia întăririi laturii naţionaliste a liberalismului, de aceea a fost de acord ca membrii PRU să se înscrie în ALDE.

"Întreaga echipă din PRU cu preşedintele Mihai Constantinescu, membru fondator şi vicepreşedinte la nivel naţional, a trecut la ALDE. Pe parcursul verii am evaluat organizaţiile PRU din judeţ şi dacă doctrina lor se pliază pe doctrina ALDE. Am constatat cu plăcere că cea mai mare parte a membrilor PRU şi-au dorit să vină alături de noi. Noi ne dorim să întărim latura naţională a liberalismului", a declarat Dima, într-o conferință de presă.

Mihai Constantinescu a afirmat că a părăsit PRU pentru că liderul Bogdan Diaconu s-a abătut de la valorile naţionale şi a transformat partidul în "remorca PSD".

"Noi nu am dorit să fim un partid la remorca PSD, ci un partid care apără valorile naţionale. Oamenii cu care am construit un vis politic utopic consideră că nu se mai regăsesc în PRU şi se alătură ALDE", a spus Constantinescu.

Întrebaţi în legătură cu numărul de membri care a trecut de la PRU la ALDE, niciunul dintre cei doi lideri nu a dat o cifră exactă. Constantinescu s-a abţinut să avanseze o cifră, iar Dima a afirmat că ar fi câteva sute.

La alegerile locale, ALDE a obţinut 78 de mandate de consilieri locali cu 25.409 voturi (11,34%), iar PRU trei mandate, toate în comuna Vânători, cu 1.880 de voturi (0,83%).

Pe de altă parte, preşedintele ALDE Galaţi, senatorul Eugen Durbacă, a susținut că nu ştie nimic în legătură cu venirea foştilor membri PRU la ALDE Galaţi.

"Nu ştiu nimic despre cei de la PRU. Nu am auzit de niciun Constantinescu sau altcineva de la PRU. Eu ştiu că şef la PRU Galaţi este senatorul Gheorghe Saghian", a declarat Durbacă.

Conducerea centrală a PRU l-a numit, joi, pe senatorul Gheorghe Saghian, fost la PSD, preşedinte al organizaţiei judeţene PRU Galaţi.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:51 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:29 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 19:56 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 19:46 DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem” 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 18:13 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 18:08 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD

Articole salvate