Partidul CUB, desprins din Blocul „Împreună”, are candidat la prezidențiale

Igor Munteanu, lider CUB/Sursa: Facebook

Republica Moldova. Partidul Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) l-a înaintat pe liderul său, Igor Munteanu, candidat la alegerile prezidențiale din toamnă. Anunțul a fost făcut la trei zile după ce formațiunea și-a făcut public divorțul de Blocul „Împreună”.

Partidul CUB, cu propriul candidat în campanie

Igor Munteanu, candidatul CUB în campania electorală din toamnă, a menționat că își asumă o sarcină complicată. Conform lui, este însă vitală pentru dezideratele programului liberal.

Totodată, Munteanu s-a referit la câteva obiective pe care și le trasează în cazul în care va accede în funcție.

„Sarcina mea este să ofer exemplu de candidat care să fie garanția omului simplu contra inamicilor statului de drept și a impostorilor. Cetățenii au nevoie de speranță, de respect. Și sarcina autorităților statului este să le ofere soluții concrete. Pentru a construi și dezvolta o țară în care să vrea să trăiască și să își educe copiii”, a declarat Igor Munteanu.

Blocul „Împreună”/ Sursa foto: Facebook

A invocat jocuri de culise și a plecat

În data de 9 august, Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) a anunțat că părăsește Blocul „Împreună”. Formațiunea și-a retras și sprijinul politic pentru Octavian Țîcu. Ultimul a fost propulsat de bloc în calitate de candidat la prezidențiale.

Liderul CUB, Igor Munteanu, a dat atunci de înțeles că partidul pe care îl conduce își va înainta propriul candidat la alegeri.

„CUB nu acceptă în calitate de candidat o persoana care face declarații ce creează controverse politice. Biroul politic central își retrage sprijinul pentru actualul candidat. Ne rezervăm dreptul să sprijinim propriul candidat. Noi preferăm să ne păstrăm identitatea politică și dreptul de a acționa în numele alegatorilor noștri fără jocuri din culise sau influențe din partea unor cercuri din afara blocului apropiate de actuala guvernare. Această decizie ne desprinde definitiv de orice asociere la Blocul „Împreună””, a spus Munteanu.

Într-o reacție pentru „Teleradio-Moldova”, liderul Platformei DA, Dinu Plângău, a spus că decizia CUB s-ar fi bazat pe „emoții și supărări”.

Blocul „Împreună” a înaintat candidatura istoricului și fostului boxer Octavian Țîcu la funcția de președinte al Republicii Moldova pe 4 august.

După plecarea CUB, în bloc rămân trei formațiuni - Platforma DA, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor.