Partidul Civic Maghiar, amanat din nou

Radicalii maghiari nu-si pot inregistra inca partidul, instanta amanand ieri pentru a doua oara, pentru 24 ianuarie, cererea de inregistrare a Partidului Civic Maghiar (PCM).

Decizia tribunalului vine in urma unei contestatii depuse la dosar. „Cererea de interventie este una fara obiect si nu imi fac griji ca va dauna in vreun fel inregistrarii partidului”, a precizat avocatul Doru Costea. Prima data, instanta a hotarat amanarea luarii unei decizii in 13 decembrie anul trecut, atunci magistratii sustinand ca nu au avut timp sa analizeze statutul partidului.