Partidele, obligate să respecte referendumul din 2009

O modificare a legii electorale este imposibilă fără respectarea consultării populare din 2009, în care s-a votat pentru limitarea numărului de deputați la 300 și parlament unicameral.

Deși liderii partidelor parlamentare care s-au prezentat, miercuri, la Cotroceni, s-au prefăcut că uită de referendumul din 2009, Curtea Constituțională a stabilit, la 27 iunie 2012, că acea consultare populară este obligatorie. „Referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale”, se arată în decizia 682/2012 a CCR. Această afirmație apare în decizia de admitere a unei sesizări de neconstituționalitate la legea electorală, sesizare făcută de parlamentarii PDL. Practic, nici o modificare a legii electorale nu va fi posibilă fără să se respecte ambele decizii de la referendumul din 2009.

Diferența dintre obligatoriu și consultativ

Judecătorii de la Curtea Constituțională au explicat că diferența dintre un referendum decizional și unul consultativ constă doar în faptul că cel din urmă presupune ca instituțiile statului să intervină pentru a pune în practică decizia electoratului. „Ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect) (...) O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie”, a afirmat CCR. Potrivit judecătorilor, o lege electorală care nu respectă refrendumul din 2009 încalcă primul articol din Constituție, dar şi pe cel deal doilea, precum şi articolul 61, deoarece a constatat că „reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul”.

PDL uită ce a susținut

În ianuarie 2014, și fostul președinte Traian Băsescu a arătat că, la modificarea Constituției, va fi obligatorie decizia CCR 682/2012. „Nu cred că la un interval atât de scurt Curtea Constituțională își va schimba jurisprudența”, declara Băsescu. Marți, întrebat dacă va respecta decizia CCR referitoare la referendumul din 2009, Victor Ponta a spus: „Întotdeauna respectăm toate deciziile Curţii”. Și foștii lideri PDL au uitat faptul că au susținut referendumul din 2009, Vasile Blaga explicând, după consultările de la Cotroceni, că numărul fix al deputaţilor din partea minorităţilor naţionale, 18, nu poate fi redus, iar un Parlament cu 200 de deputaţi şi 100 de senatori ar face ca minorităţile să aibă o pondere prea mare.

Ce a recomandat Comisia de la Veneția

În primăvara lui 2014, Comisia de la Veneția a emis un punct de vedere referitor la proiectul de modificare a Constituției și a apreciat că este „o decizie înțeleaptă” ca numărul deputaților să fie limitat la 300, dar o prevedere identică trebuie să existe și la Senat. „Ne exprimăm mirarea că, deși atribuțiile celor două Camere sunt aproape identice, numărul senatorilor nu este stabilit de Constituție”, afirmă Comisia. Această instituție nu face nici o referire la referendumul din 2009 și nu face aprecieri referitoare la sistemul bicameral.