Partidele își fură singure căciulile, iar împreună ne lasă pe noi cu capul gol

Partidele își fură singure căciulile, iar împreună ne lasă pe noi cu capul gol

Era să leșin de râs, ieri, când am citit pe Agerpres că Mihai Chirica, primarul Iașiului ales acum patru ani pe listele PSD, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că peste 580 de persoane au semnat adeziunea de intrare în partid.

Șmecher nevoie mare, degrabă adunătorul de vile pentru ăia mici ai lui, care este el edilul dulșelui târg, a și prezentat trei dintre cele 580 achiziții liberale, un profesor universitar, un neurochirurg şi preşedintele Filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali. Restul, bănuiesc eu, pot fi găsiți pe lista  celor plecați din PSD odată cu dumnealui.

Chirica a mai anunţat că liberalii lucrează la un program politic, pe care îl vor prezenta în curând ieşenilor. Te pomenești că până acum PNL Iași avea nu neprogram și dacă nu venea Chirica la ei rămâneau tot neprogramați, până azi…

Mai la dreapta sau mai la stânga de Iași, depinde de unde privești, la Suceava, Gheorghe Flutur e și el în campanie de recoltat primari pesediști. Se pare, doar din aceste două exemple, că, după ce a venit la guvernare, PNL a început să-și dea seama unde găsește adevăratele valori… Important e ca alegătorii să nu-și aducă aminte ce ziceau despre ele până la căderea nemuritoarei Viorica Vasilica Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată ce am aflat din comunicatele, tot de pe Agerpres, ale senatorului Ion Stan, care mi-au adus aminte că există și un Flutur în politica românească:

„ Asistăm la o racolare tot mai acerbă din partea PNL Suceava a primarilor PSD aflaţi în funcţie”, „Racolarea primarilor PSD, indiferent de mijloacele prin care realizează acest lucru, reprezintă nimic mai mult decât o încercare de a deturna voința alegătorilor, exprimată prin vot liber” etc.

De la vechii liberali din Giurgiu știu că Dan Motreanu vrea să fie fruntaș pe ramură în PNL la atragerea de primari PSD, încercând să-l depășească chiar și pe Flutur.

De enumerat aș mai enumera dar îmi e că nu mai am timp și de alte colțuri ascunse vederii maselor largi populare, bune doar de muls voturi.

Iaca ceva și de la mine din sector. Luați ce scriu în continuare ca un capitol separat și subiectiv, pentru că, pe bulevardul Unirii din Sectorul 3 modernizat de primarul Robert Negoiță cu gresie ca un patinoar, eu m-am ales cu o „buză de iepure”, iar nevastă-mea cu o splendidă fractură de gleznă. Nu mai enumăr ce li s-a întâmplat multor-multor trecători pe la noi prin fața blocului.

2020 va rămâne în analele istoriei ca anul pandemiei. O criză cum generația mai tânăra nu a avut. Dar această criză, cu toate consecințele ei pare a mai avea una indiscutabilă în planul politicii domestice. Niciodată după căderea comunismului nu a fost atâta confuzie în clasa politică, atât la nivel central cât, mai ales, la nivel local.

Un exemplu este chiar Robert Negoiță cel care câștiga alegerile pentru Primăria Sectorului 3 în 2012 în față lui Liviu Negoiță, un fost posibil premier al lui Traian Băsescu.

Ajuns câștigător pe valul USL din 2012, dar cu sprijinul direct și explicit al lui Liviu Dragnea, fostul deputat de Teleorman, Robert Negoiță era avariat biografic de o seama de probleme: acuzații de evaziune, încurcături cu fete tinere, divorțuri, plagiat și astea sunt numai câteva.

Cu toate acestea Robert Negoiță a reușit să pară în primul mandat ceea ce o minte normală nu are cum să creadă despre un om cu o biografie încărcată că a sa. A pus borduri mai înalte și mai scumpe decât orice primar al Bucureștiului de când a fost atestat documentar orașul. A pus leduri și aripi prin parcuri și pe bulevardul Unirii. A făcut o demonstrație că ceva se schimbă, dar cu zurgălăii unei manele cântate la capul lui Pian.

Schimbarea pe care o clamase în campania din 2012 a căpătat concretețea unui mic Nicolae Ceaușescu de Ferentari, mare amator de manele.

A schimbat, e drept, Bulevardul Unirii, după cum v-aam spus, și ceva prin Parcul Titan. Cu o fentă adusă legislației privind atribuțiile primarului de sector care nu îi permitea să se atingă de marile bulevarde. Dar, asta a fost, și Robert Negoiță a mai fost ales încă o dată pentru că „a făcut” ceva.

În acest al doilea mandat a fost unul dintre cei mai mari susținători și cei mai bine susținuți primari de sector de către Primăria Generală. Dar asta nu a contat. Realizările se numără pe degetele de la o mână a lui Yoda din Războiul Stelelor. Singura vizibilă și complet inutilă, dar extrem de costisitoare, este parcarea subterană de pe bulevardul Decebal.

Poate unii sunt încântați de campaniile lui de „informare” dar cu siguranță încă nu se uită la costurile ascunse ale așa ziselor realizări. Poate că un audit serios al costurilor ar trezi populația votantă din letargia pe care a generat-o mișcarea browniană cu care Robert Negoiță a învățat-o.

Și când să vină campania electorală, Robert Negoiță, care declara că face 1% politică și 99% administrație, a schimbat procentele și se ocupă doar de politică și claxon. Și-a făcut un partid cu nume de curent alternativ, trădând-o pe cea care la ținut în brațe și trecând în barcă lui Victor Ponta.

Asemenea schimbare nu poate fi întâmplătoare ci trebuie să aibă o explicație ceva mai profundă decât micile orgolii ale micilor oameni.

Iar această explicație nu poate fi bazată pe altceva decât pe biografia lui.

După ce mi-am vărsat năduful pe plan de Sector în care cu onoare locuiesc, permiteți-mi să trec la concluzii:

După locale, noi, pulimea, ca să citez din „independentul” fost primar al Capitalei Sorin Oprescu, o să fredonăm din nou a pagubă, ca la Cenaclul Flacăra: Votul nostru unde e? / Votul nostru ce-ați făcut cu el?

V-aș spune eu ce, dar mi-e rușine… Nu de rușinea lor, ci de expresia „șters la cur”.