Membrii ALDE Sibiu susţin că nu vor migra la Pro România, infirmând astfel cele spune joi, într-o conferinţă de presă, de deputatul Daniel Constantin.
Prim-vicepreşedintele Pro România, deputatul Daniel Constantin, a declarat, joi, că urmează să mai fie primiţi în partid în perioada următoare şi alţi actuali membri PSD şi ALDE.
Daniel Constantin a menţionat că aşteaptă ca o parte din organizaţia ALDE Sibiu să treacă în cea a partidului Pro România.
„Să ştiţi că eu am prieteni foarte mulţi în ALDE şi colaboratori. Ţin legătura cu ei. Majoritatea sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă acolo, dar mulţi dintre ei nu pot pleca. Unii sunt în funcţie, sunt consilieri locali, consilieri judeţeni, alţii sunt primari şi legea nu le permite să plece. Sunt alţii care au decis să facă pasul şi dacă vreţi să vă răspund la întrebare, la Sibiu, da, mă aştept ca în zilele următoare, foarte mulţi foşti colegi şi din organizaţia ALDE Sibiu să se alăture ideilor noastre, dar fără să vă dau nume”, a spus Daniel Constantin, în conferinţa de presă.