Parteneriatul energetic UE-Ucraina irită Rusia

UE va ajuta Ucraina să-şi modernizeze reţeaua de gazoducte, iar Kievul se va angaja în schimb să reformeze managementul sis temului energetic mamut, afectat de corupţie, birocraţie şi lipsă de transparenţă.

Eficientizarea reţelei prin care UE primeşte, din Rusia, 20% din necesarul de gaze naturale, are scopul de a preveni o nouă criză a livrărilor, precum cea care i-a afectat pe europeni la începutul acestui an. Într-un final, sistemul energetic ucrainean ar trebui să fie integrat cu cel european. Acordul, parafat ieri printr-o declaraţie semnată la Bruxelles în prezenţa şefului Comisiei UE, Jose Manuel Barroso, a preşedintelui ucrainean, Viktor Iuşcenko, şi a premierului Iulia Timoşenko, a stârnit nemulţumirea Moscovei.

Ministrul rus al energiei, Serghei Şmatko, a subliniat că declaraţia nu acordă atenţie nevoilor Moscovei, principalul furnizor de gaze, şi că afectează, prin urmare, chiar securitatea ener getică a Europei. Şmatko s-a mai arătat îngrijorat de faptul că documentul vizează schimbări în actualul sistem ucrainean de aprovizionare şi comerţ cu gaze.

„Mai ieftin decât Nabucco”

Conform declaraţiei, operatorul reţelei ucrainene - în prezent, compania publică Naftogaz - trebuie să devină cu adevărat independent, pentru a asigura tarife corecte şi transparente pentru transportul gazelor. Şeful Băncii Europene de Investiţii, care a semnat la rândul său declaraţia, alături de BERD şi Banca Mondială, a precizat de altfel că această reformă este esenţială pentru atragerea investiţiilor.

Cele trei bănci ar putea asigura o parte din banii necesari modernizării infrastructurii ucrai nene, construită de sovietici în anii 1960. Premierul Timoşenko a apreciat că investiţiile de 5,5 miliarde de euro, calculate de UE la doar 2,5 miliarde, ar creşte capacitatea de li vrare cu aproximativ 25%, o soluţie mai ieftină decât construirea unor noi gazoducte precum Nabucco.