Parlamentul votează, mâine, numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Plenul Parlamentului va vota, mâine, în şedinţă comună a celor două Camere, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), după validarea acestuia în comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannnis.

 Tot mâine, plenul reunit va adopta hotărâri de modificare a componenţei Comisiilor de cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, dacă PNL şi PSD ajung cu negocierile la un punct comun, informează Mediafax.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis, miercurea trecută, la propunerea PSD, ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, începând cu ora 16.00.

Comisia de control al activităţii SRI avizase, cu o zi în urmă, favorabil nominalizarea acestuia la şefia Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind înregistrate 7 voturi "pentru" şi unul "împotrivă".