Legea ANI, adoptată de deputaţi

După o dezbatere de peste două ore, deputaţii au votat Legea ANI. Votul final pe acest act normativ îl va da Senatul.

17.00 Legea ANI a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu 204 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi două abţineri. 16.50 Deputaţii au votat Legea ANI 15.50 Deputaţii au reluat şedinţa în plen, votând ordinea de zi cu 74 de voturi "pentru", 31 "împotrivă" şi două abţineri, stabilind, astfel să dezbată proiectul Legii ANI şi două propuneri legislative ale PNL referitoare la combaterea plăţilor întârziate şi la unele măsuri de reducere a taxelor. 15.48 Social-democraţii au anunţat că părăsesc sala de şdinţe. Nu vor participa la dezbaterile Legii ANI. 15.00 Deputaţii au luat, astăzi, o pauză de consultări, la scurt timp de la începerea şedinţei de plen a sesiunii extraordinare. Şedinţa începuse cu o întârziere de jumătate de oră. La plen nu iau parte şi social-democraţii. Senatorii şi deputaţii s-au întors de astăzi la lucru, convocaţi acum o lună de preşedintele Traian Băsescu. Prioritatea o reprezintă mai multe acte normative din domeniul justiţiei. În acelaşi timp, opoziţia a cerut imperativ şi discutarea măsurii Guvernului de creştere a TVA. Sesiunea extraordinară a început, astăzi, la Senat cu dezbateri în Comisiile juridică şi cea pentru drepturile omului. Întrunirile au loc de dimineaţă de la ora 9.00 până la 17.00. La Camera Deputaţilor, de la ora 10.00 a avut loc şedinţa Comisiei de buget şi de la ora 12.00 Biroul Permanent. De la ora 13.00, grupurile parlamentare s-au  reunit în şedinţă, iar de la ora 14.00 a început şedinţa de plen. După ce săptămână trecută, deputaţii din Comisia juridică au dat un raport favorabil cu unanimitate de voturi pe legea privind Agenţia Naţională de Integritate, actul normativ va fi dezbătut în plen.

Ce vor dezbate deputaţii în sesiunea extraordinară
  • Legea ANI
  • Propunerea legislativă privind combaterea plăţilor întârziate
  • Proiect pentru aprobarea unor măsuri de reducere a taxelor şi impozitelor

Ce vor dezbate senatorii în sesiunea extraordinară

  • Legea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • Legea micii reforme în justiţie
  • Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
  • Codul de procedură civilă
  • Codul de procedură penală
  • Ordonanţa de Urgenţă ale Guvernului 58/2010 privind modificarea Codului fiscal, care vizează şi creşterea TVA
  • OUG 48/2010 privind descentralizarea în domeniul sănătăţii
  • OUG 63/2010 privind finanţele publice locale
  • Cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind Legea parteneriatului public-privat
  • Două ordonanţe care ţin de aquis-ul comunitar, la solicitarea Guvernului