Parlamentul a fost convocat oficial în sesiune ordinară, începând cu ziua de joi, 1 februarie. Deciziile au fost emise de conducerile celor două camere și au fost publicate în Monitorul Oficial.
Parlamentul își reia activitatea, în sesiune ordinară, începând de joi, 1 februarie. Senatorii și deputații au fost convocați oficial, deciziile fiind promovate și publicate în Monitorul Oficial.
Parlamentul în prima sesiune din 2024
Parlamentarii celor două camere sunt convocați, fiecare, în sesiune ordinară începând de joi, 1 februarie, de la ora 16,00. Deciziile au fost semnate de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.
Aceasta este penultima sesiune parlamentară din actuala legislatură parlamentară. În toamnă sunt programate alegeri pentru mandatele de deputați și senatori din Parlamentul României.
Parlamentul României este organul reprezentativ suprem, deși nu s-ar zice, și unica autoritate legiuitoare a României. Acesta are o structură bicamerală, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților.
Conform Constituției României, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Prioritățile PNL în actuala sesiune
PNL va avea ca priorităţi legislative, în prima sesiune parlamentară din acest an, adoptarea legilor destinate implementării PNRR. Liberalii sunt interesați de eliminarea impozitelor pentru pensiile de până la 3.000 de lei, de eliminarea dublei impozitări a Pilonului II. De asemenea, liberalii vor să facă legi despre combaterea traficului şi consumului de droguri şi interzicerea publicităţii la jocurile de noroc.
Informația a fost prezentată de Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL. Potrivit spuselor sale, deşi 2024 este unul electoral, Parlamentul va lua toate măsurile procedurale şi organizatorice pentru asigurarea voturilor necesare adoptării proiectelor de lege.
„În noua sesiune parlamentară, grupul parlamentar PNL va avea ca priorităţi legislative continuarea adoptării legilor din PNRR pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor, urmând să menţionăm drept obiectiv în noua sesiune parlamentară adoptarea legii, pe care am iniţiat-o, referitoare la creşterea pragului de la care se impozitează pensiile de la 2.000 lei la 3.000 lei”, a spus politicianul liberal.
Parlamentul înainte de alegeri
De regulă în ultimele sesiuni parlamentare, în anii electorali, prezența deputaților și senatorilor este mai redusă la lucru. Mulți se pregătesc pentru viitoarele alegeri și preferă să-și petreacă timpul printre cetățenii pe care i-au ignorat timp de patru ani.
Gabriel Andronache a confirmat că, în general, în ultimul an de mandat prezenţa este „mai puţin bună. Politicianul PNL a spus, însă, că, cel puțin la nivel de partid, vor fi luate toate măsurile pentru a se asigura voturile necesare adoptării legilor.