Parlamentul Greciei a votat pentru rămânerea în zona euro. În Piaţa Syntagma au avut loc ciocniri violente între protestatari si forţele de ordine

Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului. Votul s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebit de tensionată: preşedinta Parlamentului a părăsit de două ori plenul, în timp ce afară forţele de ordine erau atacate cu cocktailuri Molotov de către protestatari. Fostul ministru de Finanţe Yanis Varoufakis a votat împotriva măsurilor economice convenite de premierul Alexis Tsipras cu Eurogrupul.

Potrivit unui prim calcul, 229 de deputați au validat textul, șase s-au abținut, iar 64, printre care fostul ministru de finanțe Yanis Varoufakis și președinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, au votat împotriva acestor măsuri care se referă în special la majorarea TVA și o reformă a sistemului de pensii..

Dezbaterile din Parlamentul de la Atena s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată, în timp ce peste 13.000 de persoane protestau violent în Piaţa Syntagma.

Preşedinta Parlamentului, Zoe Konstantopoulou, a avut un ton vehement împotriva măsurilor de austeritate, părăsind plenul de două ori şi denunţând măsuri care, crede ea, ar duce la "genocid social" şi ar echivala cu o "lovitură de stat".

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor reuni într-o teleconferinţă joi la ora 10.00 (11.00, ora României), pentru a discuta despre criza din Grecia.

Premierul Alexis Tsipras a pledat pentru acceptarea unui acord "incorect", dar care este singura alternativă la "anarhie".

Liderii zonei euro au ajuns, luni dimineaţă, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 35 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. "Acordul este dificil, dar am evitat continuarea retragerilor activelor în străinătate. Am evitat un plan de strangulare financiară şi de prăbuşire a sistemului bancar. În această bătălie dură, am reuşit să obţinem restructurarea datoriilor", a afirmat premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.