Parlamentul European a pus gând rău terorismului de pe internet. Două țări ar putea profita de noua lege

Parlamentul European a pus gând rău terorismului de pe internet. Două țări ar putea profita de noua lege Sursa foto: Arhiva evz

Instituția a adoptat o lege ce impune companiilor care furnizează servicii de internet să îndepărteze sau să blocheze accesul la conţinutul marcat drept "terorist".

Potrivit inițiativei legislative, ștergerea sau blocarea accesului la acest conținut de tip terorist trebuie să se producă în decurs de o oră din momentul în care companiile sunt notificate în acest sens, de către autoritățile naționale competente, relatează The Verge.

Odată emisă, o astfel de notificare se va aplica în toată Uniunea Europeană, iar statele membre vor fi abilitate să aplice sancțiuni financiare companiilor care refuză să se conformeze.

Legea va trebui adoptată de toate statele membre UE

În conformitate cu procedura standard, legea va intra în vigoare la 12 luni din momentul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii. Ulterior, acest text va trebui adoptat de fiecare stat membru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea a fost în dezbatere timp de 4 ani. A fost depusă inițial în 2018, atunci când atacurile ISIS erau frecvente,  iar legiuitorii erau foarte preocupați de efectele radicalizării online.  De atunci, textul şi-a urmat traseul în organele legiuitoare ale UE, suferind mai multe amendamente importante.

De remarcat că textul adoptat nu vizează conținutul marcat drept terorist, dar care este utilizat în materiale educative, artistice, jurnalistice sau academice. De asemenea, furnizorii de servicii internet nu au obligația de a filtra sau monitoriza preventiv conținutul distribuit.

O lege interpretabilă. Ungaria și Polonia ar putea profita de ea

Pe de altă parte, există temeri printre membrii Parlamentului şi cei ai grupurilor pentru drepturile omului că legea ar avea efecte neintenționate. De exemplu, companiile din domeniul serviciilor internet ar putea decide să filtreze conținutul, chiar dacă nu au obligația legală să procedeze astfel, tocmai pentru a evita să dea curs unor solicitări de îndepărtare rapidă a materialelor problematice.

Însă algoritmii utilizați pentru filtrare ar putea bloca şi conținutul care nu este marcat explicit ca terorist. Alte îngrijorări vizează unii furnizori de internet, care nu vor fi capabili să respecte termenul strâns, de o oră, pentru eliminarea conținutului notificat.

În plus, unele state membre ar putea abuza de definiția conținutului terorist. "Ar putea deschide calea pentru regimuri autoritare, precum cele din Polonia şi Ungaria, să îşi reducă la tăcere criticii de peste hotare, prin emiterea de ordine de îndepărtare sau blocare a conținutului publicat în străinătate. Pentru că măsura trebuie pusă în aplicare într-o oră, platformele online se vor conforma, pentru a evita complicaţiile legale sau financiare", susţin reprezentanţii unui grup de apărare a drepturilor civile, potrivit The Verge.

Citește și Noi măsuri împotriva terorismului. UE vrea măsuri dure pe rețelele de socializare