Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins marţi propunerea de numire a lui George Orbean în funcţia de preşedinte-director general al SRTv cu 206 voturi "împotrivă", 185 voturi "pentru".
Conducerea Parlamentului a convocat pentru mâine dimineață la ora 10,30, plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a vota noul preşedinte-director general al SRTv.
Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, Consiliul de Administraţie al SRTv va desemna mâine dimineaţă, la ora 8,00, o nouă persoană pentru funcţia de preşedinte-director general.
Comisiile de cultură se vor reuni la ora 9,00 pentru audierea persoanei propuse şi pentru a redacta un raport.
Parlamentul nu a reuşit, săptămâna trecută, să se pronunţe asupra propunerii de numire a lui George Orbean în această funcţie, nefiind cvorum la votul secret cu bile.
Deputaţii şi senatorii au votat numai noul Consiliu de Administraţie al SRTv, care este alcătuit din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Ionica Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal, Ruxandra Garofeanu, Valeriu Cristian Hadji-Culea, Raico Cornea, Monica Simona Ghiurco, Teodor Gabriel Giurgiu, Christel Ţopescu şi George Orbean.