Parlamentarii pun Soarele la treabă

Casa Poporului se va aproviziona cu energie din surse regenerabile, dupa ce conducerea Camerei Deputatilor a aprobat astăzi amplasarea unor panouri solare pe cladirea Casei Poporului.

Preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat că Palatul Parlamentului este clădirea cu cel mai mare consum de energie electrică şi că, de aceea, a propus folosirea surselor de energie regenerabile, proiect care să fie extins la toate instituţiile.

"Suntem în situaţia că avem în această clădire a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, dar avem şi clădirea cu cel mai mare consum din rândul clădirilor supuse utilizării instituţiilor publice. Astăzi am susţinut, în cadrul Biroului Permanent, un proiect dedicat exclusiv Palatului Parlamentului, în scopul eficientizării consumului şi promovării surselor regenerabile de energie", a declarat Iulian Iancu.

El a arătat că proiectul promovat vizează, în primul rând, utilizarea panourilor solare şi pompelor termice, astfel încât clădirea să aibă autonomie din punct de vedere energetic. De asemenea, Iancu le-a mai cerut membrilor Biroului Permanent modificarea tuturor instalaţiilor şi echipamentelor de iluminat din interior, deoarece becurile din Palatul Parlamentului sunt de dinainte de 1989, având un consum foarte mare de energie.

El a mai afirmat că nu intenţionează să folosească fonduri doar din bugetul Camerei Deputaţilor.

"Sunt speranţe să obţinem fonduri de la UE în procent de mai bine de 50% din contravaloarea acestui proiect. Ideea cheie este că odată implementat la nivelul Parlamentului, practic printr-un proiect de lege să fie obligate toate instituţiile de stat să folosească în clădiri astfel de tehnologii şi echipamente", a mai declarat Iancu.

(15:08)