Parlamentarii le-au dat primarilor liber la afaceri

Camera Deputaților a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, o propunere legislativă care le permite aleşilor locali să ocupe funcții în sectorul privat cu condiția să nu fie în legătură cu atribuţiile funcţiilor publice deţinute. „Primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice.

Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti", potrivit proiectului. Mai mult, și consilierii locali sau jude- ţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali. Legea merge pentru promulgare la Președintele României.

Prescripție

Legislației i s-a mai adus o completare potrivit căreia „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil”.

 

Scindare

Opoziția din Camera Deputaților s-a scindat la dezbaterile privind proiectul inițiat de PSD. Deputatul USR Stelian Ion a spus că Agenția Națională de Integritate nu a fost consultată. „Doriţi ştergerea acestor incompatibilităţi şi să facă oricine ce doreşte”, a spus deputatul USR. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut proiectul pentru că își dorește „o administraţie europeană”.