Parlamentarii își pregătesc o vacanță electorală pe bani publici

Parlamentarii își pregătesc o vacanță electorală pe bani publici

Abia întorși din vacanța de Paști, parlamentarii se pregătesc să-și ia un concediu prelungit până după europarlamentare. În acest fel, aleșii și-au asigurat, în 2014, patru luni de vacanță.

Trei luni de vacanță, două vara și una iarna, nu sunt de ajuns pentru parlamentari. Ieri, senatorii și-au mai acordat o lună de vacanță plătită din bani publici, sub pretextul că se vor implica în campania pentru europarlamentare. Deputații au amânat decizia până mâine, dar, potrivit unor surse parlamentare, nu se vor lăsa nici ei mai prejos.

„S-a luat decizia în Biroul Permanent ca, din 28 aprilie până pe 26 mai, Senatul să nu mai lucreze în plen şi senatorii să-şi desfăşoare activitatea în teritoriu, ținând cont de faptul că avem trei tipuri de alegeri în această perioadă - pentru Parlamentul European, pentru posturile vacante de senatori şi deputaţi din colegiile electorale, precum şi pentru primari sau Consilii locale”, a anunțat vicepreședintele PSD al Senatului, Cristian Dumitrescu.

În toată această perioadă, parlamentarii își vor primi indemnizațiile, aproximativ 5.000 de lei pe lună, diurnă dacă vor veni la Parlament, precum și diurnă pentru deplasările în circumscripții. Plus bani pentru funcționarea birourilor, în jur de 10.000 de lei pe lună, bani pentru transport și telefonie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Încălcarea Constituției

Pretextul campaniei electorale este discutabil: în primul rând, alegeri parțiale nu au loc în toate județele.

În plus, mulți dintre aleși nu au notorietate în propriile colegii, așa încât o recomandare venită din partea lor nu ar ridica prea mult cota candidaților la europarlamentare. În plus, parlamentarii nu sunt aleși și mai ales plătiți să meargă în campanie electorală pentru colegii lor, ci să legifereze, capitol la care au deja restanțe.

Senatul are deja pe ordinea de zi 41 de inițiative legislative care riscau să fie adoptate tacit astăzi. Ca să nu-și mai bată capul cu ele, senatorii au decis prelungirea de la 45 la 60 de zile a termenului de dezbatere a respectivelor iniţiative. Asta deși Constituția prevede, la art 75 (2), că aprobarea tacită survine după 45 de zile, și doar pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile.

Tot ieri, senatorii din Comisia pentru administraţie au amânat pentru data de 2 iunie propunerea de lege care vizează reorganizarea STS. Nu în ultimul rând, vacanța implică amânarea discutării cererii de arestare preventivă a senatorului PSD Marius Ovidiu Isăilă.

PNL s-a opus acordării acestei vacanțe, în timp ce PDL a preferat să se abțină.

Zgonea pregătește terenul

Deputații vor decide astăzi în privința vacanței electorale, în urma unei discuții cu liderii grupurilor parlamentare. Potrivit unor surse parlamentare, ei vor avea liber lunea și marțea viitoare, vor munci pe 5 și 6 mai, după care vor „lucra” în teritoriu.

„Un parlamentar nu are o zi liberă. Vrei să fii deputat, ai șapte zile din șapte obligații și responsabilități.” VALERIU ZGONEA, președintele Camerei Deputaților