Parlamentarii continuă dezbaterile pentru reglementarea Codului Administrativ
Editura Evenimentul si Capital

Parlamentarii continuă dezbaterile pentru reglementarea Codului Administrativ

Autor: | | 0 Comentarii | 124 Vizualizari

Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ continuă marţi discuţiile pe marginea unor articole amânate anterior, printre acestea numărându-se şi cel referitor la pensiile aleşilor locali.

La dezbaterile de luni, membrii comisiei au încheiat pe cele 648 de articole ale Codului (plus anexele), fiind adoptate capitolele administraţiei publice centrale, prefectului, dispoziţiile generale, administraţia publică locală, statutul funcţionarilor publici, răspunderea administrativă sau servicii publice.

De asemenea, parlamentarii comisiei au amânat dezbaterea mai multor articole care vizează concursul pentru funcţionarii publici sau integritatea aleşilor locali.

Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ are termen de finalizare a Codului data de 8 iunie, pentru a da un raport pe care să-l trimită spre dezbatere şi adoptare Senatului, în calitate de prim for sesizat, potrivit Agerpres.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate