Parlament. Sulfina Barbu, validată ca membru al CNSAS

Parlamentarii au validat în plenul reunit de miercuri validarea Sulfinei Barbu (PNL) ca membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Au fost 357 de voturi "pentru", dintre care 257 au fost ale deputaților, iar 100 ale senatorilor. Din numărul total de 465 senatori și deputați au fost prezenți 361, întrunindu-se cvorumul necesar votului.

Urmează validarea lui Leonardo Badea în funcția de președinte al ASF și a lui Ovidiu Wlassopol, fostul soț al Liei Olguța Vasilescu, în cea de prim-vicepreședinte al ASF. Parlamentari votează și pentru modificări ale celor două comisii parlamentare comune, cea de control al SIE și al SRI. 

Tot în ședința de miercuri, aleșii vor aproba și membrii din Colegiul Director al Consiliului de Combatere a Discriminării (CNCD).