Parlament: Firmele scapă de amenzi la prima abatere

Camera Deputaților a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, Legea prevenirii potrivit căreia firmele nu vor mai primi amenzi la prima abatere identificată de organele de control, lista cu neregulile pentru care firmele vor fi „iertate” o singură dată urmând să fie adoptată ulterior de Guvern.

Proiectul merge spre promulgare la Președintele României și va intra în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului, în cazul constatării săvârșirii uneia dintre contravențiile care urmează să fie stabilite de Guvern, agentul constatator (Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, ISU, ANAF, ITM, n.red.) încheie un proces- verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică doar sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere, fără alte sancțiuni complementare.

Planul de remediere reprezintă documentul prin care ANAF stabilește măsuri de remediere și un termen de remediere, perioada fiind de maximum 90 de zile calendaristice, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate.

„În termen de maximum remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții de control are obligația să reia controlul (...) În situaţia în care, cu ocazia reluării controlului, se constată neîndeplinirea de către contravenient a obligațiilor legale conform măsurilor de remediere stabilite, în termenul acordat, constatare și sancționare a contravenției, prin care agentul constatator/organul sau persoana competentă aplică sancțiunea/sancțiunile contravenționale”, prevede legea. 

Proiectul de lege prevede că toate autorităţile, instituţiile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor vor avea obligaţia ca în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de internet secţiuni speciale dedicate informării publice privind legislaţia în vigoare, drepturile şi obligaţiile în desfăşurarea activităţilor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor.