La Paris, ca-n Ferentari! Țiganii din România îi fură pe francezi la drumul mare. Corespondență de la Marcela Feraru

La Paris, ca-n Ferentari! Țiganii din România îi fură pe francezi la drumul mare. Corespondență de la Marcela Feraru

Într-un fel de fatalism neputincios, problema țiganilor ajunși în Franța și a dezastrului pe care îl reprezintă pentru imaginea României este atât de recurentă încât pare să nu mai intereseze pe nimeni la București.

În Franța însă lucrurile nu stau deloc așa. Un nou articol în Paris Match face recenzia acestui flagel, pornind de la constatarea că de la începutul anului, conform Prefecturii de poliție din Paris, furturile în bandă organizată au crescut cu 33% pe liniile de metrou, RER și Transilien.

Acționează de obicei în bandă organizată și folosesc adolescent băieți dar mai ales fete, cu „părul gros, negru sau decolorat și cu lacul ciobit pe unghii”, după cum au consemnat jurnaliștii francezi. Vorbesc tare, sunt ostentativi și nu se jenează să fumeze în spații închise. Sacii pe care îi poartă în spinare sunt instrumentele lor de lucru: găurite în ambele părți, le permit hoților să își gliseze mâna spre victima identificată fără să se facă remarcați – o nouă variantă a grupurilor care blochează ieșirile din metrou cu „liste de petiție” prinse pe carton, pe care le cer turiștilor să le semneze, în timp ce tovarășii lor le golesc buzunarele.

La limita dintre furt și tâlhărie

Ne puteți urmări și pe Google News

Modul de operare în ramele de metrou e același de ani de zile și funcționează impecabil: urcă în vagon în grupuri de câte 5-6 și se îngesuie în călători. Unul dintre ei comite o diversiune împingând victima, în timp ce restul își strecoară mâinile în rucsacurile sau buzunarele victimelor.

 În general, comunică prin telefon cu adulții care îi supraveghează și care recuperează imediat „marfa” furată. Astfel, în cazul în care adolescenții sunt identificați și prinși, asupra lor nu se mai găsește nimic.

Placă turnantă a acestor bande este stația Francklin Roosevelt, intersecția liniilor 1 și 9, unde afluența e maximă. 37 de milioane de turiști călătoresc în fiecare an cu metroul parizian, o mină de aur pentru „hoardele” de hoți de buzunare, după expresia Paris Match. Champs Elysée, turnul Eiffel, Les Grands Boulevards și Montmartre sunt terenurile lor de vânătoare preferate.

Milioane de euro, trimise anual în România

Bussinesul aduce profituri substanțiale – „cifre de afaceri” de 20.000€ pe săptămână. La un salariu mediu de 1500€, nu e de mirare că francezilor le-a ajuns până peste cap. Poliția estimează că ar fi nevoie de câte un agent în fiecare ramă de metrou pentru a opri acest flagel – evident, măsură imposibil de pus în practică.

Rețelele care exploatează mi nori sunt dirijate de familii de tip mafiot, foarte precis structurate, care conduc afacerea de la distanță. „Angajații” lor aparțin în mare majoritate comunității rrome. Anul trecut, 5.989 de minori au fost arestați doar în Paris, însă dintre aceștia numai 3.106 au fost deferiți justiției și 97 condamnați. Legislația este favorabilă minorilor și, după cum am arătat, nu prea există probe, pentru că obiectele furate sunt imediat dosite de adulți.

O creștere de 20% față de 2017

Investigațiile pentru a-i găsi pe capii rețelelor sunt lungi și laborioase. În urmă cu doi ani, capul clanului Tinca a căzut. Marian Tinca și soția sa, Maria Iamandita, exploatau minori în gările de tren din jurul Disneyland sau în metroul parizian. Printre obiectele furate: telefoane portabile, bani, portofele și obiecte de valoare, pentru un prejudiciu de 1 million de euro! Însă, după arestarea acestora, alte rețele le-au luat locul, ca într-o maree de nestăvilit.

Fiecare se apară cum poate

În metrou, la fiecare câteva minute, sunt anunțuri în toate limbile, care încearcă să atragă atenția călătorilor. Atunci când stau vigilenți cu ochii și mâinile pe genți și nu se lasă furați, sunt înjurați și agresați. Obraznici, adolescenții scot limba sau își scuipă victimele. În fiecare zi curg plângerile pentru violențele petrecute în metrou, în special din partea femeilor în vârstă