O statistică sinistră într-una din cele mai strălucitoare capitale ale lumii.

În fiecare seară, 700 de copii dorm pe străzi alături de părinții lor, la Paris, și 20.000 de minori trăiesc în hotel în Ile-de-France împreună cu familiile, a denunțat asociația „Collectif des morts de la rue”, care face anual recenzia deceselor oamenilor fără adăpost din capitala Franței.

Într-un manifest publicat miercuri, asociația a reclamat de urgență autorităților locuri de găzduire pentru aceste persoane.

„În Franța, mii de copii se află pe străzi sau în spații de găzduire precare”, au atras atenția 12 organizații semnatare al maifestului respectiv, între care Unicef France, constatând o „degradare constantă a situației femeilor și familiilor cu copii care se află pe străzi sau în locuințe precare”.

La 25 mai, un bebeluș de numai o zi a murit pe stradă în Seine-Saint-denis. La 1 iulie, un copil de șase ani a fost găsit și el mort.

Mai recent, la 4 octombrie, o femeie care solicita azil, însărcinată cu doi gemeni, a pierdut unul din ei la Paris, după o naștere prematură.

În total, scrie nouvelobs.com, opt minori au murit pe stradă de la începutul acestui an.

„Această situație provoacă indignare în Franța, a șasea putere economică mondială și semnatară a Convenției internaționale privind drepturile copilului”, au scris asociațiile.

În Seine-Saint-Denis, cel mai sărac departament din Franța metropolitană, 160 de copii se află în fiecare seară fără cazare, iar la hotel sunt cazați peste 5.000 de copii, dintre care jumătate au vârsta sub 3 ani.

Aceeași situație la Marsilia, unde sute de minori neînsoțiți dorm în supraaglomerare din cauza saturației sistemului departamental de protecție a copilului.

„Republica are datoria de a garanta un viitor pentru toți copiii ei și eficiența deplină a drepturilor lor „, au scris asociațiile.

Te-ar putea interesa și: