Doi soți din comuna suceveană Poiana Stampei s-au ales cu dosar penal pentru infracțiunea de împiedicare a accesului copiilor la învăţământul obligatoriu general. Mulți dintre copii sunt acum adulți, iar patru au vârste între 13 și 17 ani.
Șeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei, a explicat că cei doi părinți, Elena și Cornel Țăran, nu acceptă să stea de vorbă cu autoritățile, refuzând chiar să încaseze alocațiile copiilor, ajutoarele sociale și chiar subvențiile de la stat. „Aceşti bani sunt nemunciţi şi vin de la diavol”, e justificarea lor Trăiesc din munca celor aproape trei hectare de teren pe care le au și din creșterea animalelor. Copiii nu sunt exploatați prin muncă, susțin asistenții sociali de la primăria din Poiana Stampei, dar convingerile extremiste ale părinților i-au ținut departe de școală. „Părinţii au considerat că şcoala nu îi poate educa mai bine decât o pot face ei. Doamna Ţăran Elena a fost mereu purtătoarea de cuvânt a familiei şi a susţinut că ea poate să-şi educe familia şi fără ajutorul autorităţilor şi a împiedicat cu vehemenţă şcolarizarea copiilor”, se arată în ancheta socială, precizându- se, de asemenea, că doar un singur membru al familiei Țăran este în evidența unui medic de familie. “Am solicitat zilele trecute Inspectoratului Şcolar Judeţean să găsească o soluţie de şcolarizare a copiilor, eventual prin programul „A doua şansă”, operaţional din luna martie”, a precizat directorul de la Protecția Copilului, Dan Ionuţ Adomniţei.