Editura Evenimentul si Capital

Părintele Emil Nedelea Cărămizaru: „Postul Paștelui este o cerință importantă a sufletului”

Autor: | | 0 Comentarii | 617 Vizualizari

Considerat cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an, Postul Paștelui sau Postul Mare, cum mai este denumit, începe anul acesta în ziua de luni, 11 martie.

Paștele ortodox va fi sărbătorit de credincioși pe 28 aprilie. Postul Catolic a început pe 6 martie, odată cu Miercurea Cenușii, iar Paștele catolic va fi sărbătorit pe 21 aprilie. Părintele prof. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti, a vorbit pentru EvZ, despre semnificația acestui post pe care-l consideră „alegerea liberă și sfântă a celui ce dorește să-L întâlnească pe Dumnezeu, bazându-se pe propria-i credință și voință”.

Sufletul are nevoie de post, precum trupul de aer

„Și trupul și sufletul se înalță prin post deasupra întinării și tumultului acestei lumi efemere. Sufletul are nevoie de post, precum trupul are nevoie de aer. De ce? Pentru că sufletul fiind croit după Chipul etern al lui Dumnezeu are trebuință firească de tot ceea ce înseamnă Binele, la cel mai înalt nivel de înțelegere a acestei stări. Binele se manifestă prin iubire față de toți semenii noștri, parcurgând în mod natural și sfânt toate cele trei trepte ale manifestării și susținerii acestuia: gând, cuvânt și faptă. Este exact ceea ce ne cere calea sublimă a postului, luminat de rugăciuni și meditații duhovnicești, despovărând inima de zoaiele păcatelor”, a mărturisit Părintele prof. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru. El a adăugat că „postul este o cerință principală a sufletului uman, dar, desigur, având ca partener și prieten de drum-trupul, care așa cum ne învață Scriptura, este și trebuie să rămână „templu al Duhului Sfânt”. El, trupul are nevoie de tihnă, disciplină, demnitate creștină și lipsa îmbuibării, exact ceea ce oferă postul.

Așadar, pe scurt, și trupul și sufletul se bucură în mod conștient și liber de beneficiile spirituale ale întâlnirii cu Hristos, prin calea luminoasă a postului. Acest demers duhovnicesc se împlinește trainic și tainic prin două Sfinte Taine ale Sfintei noastre Biserici: Spovedania și Împărtășania!

POSTUL

Prin post ne întâlnim cu Hristos,

o întrevedere de mare folos...

Sufletul liber sărut-acum Cerul,

iar trupul senin privește misterul...

Despre post ne învață Sfinții Părinți:

chemare avem să devenim sfinți !

Și-n suflet și-n trup vorbim cu Iisus,

Căci gândul te poartă de Sus tot mai Sus...

Și miercuri și vineri

și-oricând este post,

Biserica pe toate le-așează cu rost...

Iar îngerii gustă-mpreună cu noi

savoarea postirii ce

curge-n puhoi...

În rugă și-n post pui aripi la trup,

virtuțile vin c-albinele-n stup,

Iar sufletu-și ia lumină de Sus

de-apururi iubindu-L pe Domnul Iisus...

stihuri semnate de Preot prof. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti

Halep, BOOM FINANCIAR! Câți BANI a câștigat Simona la Miami

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI