Omul de teatru Cosmin Pleşa şi Părintele Ciprian sunt una şi aceeaşi persoană. Ţine slujbe, apoi ia premiul pentru regie la Moscova.
Părintele Ciprian este, la numai 36 de ani, singurul preot deopotrivă actor şi regizor din România. E o raritate în lume, dar şi un exemplu de a împăca reverenda neagră cu trăirea cât se poate de lumească, pe scenă.
La 30 de ani a depus jurământul de celibat
A fi teolog, spunea întotdeauna mitropolitul Banatului, omul de care se leagă existenţa teologico-artistică a părintelui Ciprian, nu înseamnă neapărat să fii absolvent de teologie, ci înseamnă să devii o formă vie de credinţă şi de rugăciune. Este definiţia preotului care, la 30 de ani, a depus jurământul de celibat, a îmbrăcat reverenda şi a îngenuncheat în faţa altarului din Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Un cuvânt în plus l-a avut sora lui Andrei Tarkovski, pe care a cunoscut-o în 2006. "Simt o sensibilitate aparte în tine. Trebuie să faci regie", i-a spus Marina Tarkovskaia, care a venit la Timişoara la celebrarea a 20 de ani de la moartea fratelui său.
Un mare succes al teatrului românesc, regizat de Cosmin Pleşa
"Pentru Andrei Tarkovsky filmul devenise rugăciunea lui, pentru Sfinţii Părinţi Isihaşti rugăciunea neîncetată devenise un scop de viaţă. Pentru mine, viaţa mi-a rămas ca rugăciune. Comunicarea în sine este o rugăciune. Când ceri, când dai, când primeşti. Prin spectacolul de teatru sau prin film ne putem întoarce mult mai uşor la acest sens al vieţii", mărturiseşte tânărul preot-regizor.
Ca regizor şi actor a dus la Moscova un spectacol de teatru iniţiatic, creat după povestea Meşterului Manole, în viziunea lui Lucian Blaga. La cel mai mare festival de teatru european, "Cavalerul de Aur", regizorul în reverendă a prezentat pentru prima dată un spectacol românesc. "Manole", spectacol în care joacă maestrul Dorel Vişan şi în care cântă Grigore Leşe, a câştigat argintul.
Ore întregi dă sfaturi şi ascultă
Dezbrăcat de rasa preoţească, în faţa unui ceai, părintele Ciprian devine regizorul şi prietenul Cosmin Pleşa. Prietenii i-au spus întotdeauna Cosmin. Fără reverendă, e un tânăr ca oricare altul. Poartă barbă, are ochi strălucitori şi calzi, care întregesc un chip frumos cu un zâmbet mare. E capabil să stea ore în şir de vorbă, să dea sfaturi duhovniceşti sau să povestească depre un nou proiect teatral. Uneori fumează "social". Adică aşa, când iese cu prietenii, câteva ţigări, după care, luni de zile poate, nu se atinge de tutun.
Părintele Dionisie i-a schimbat viaţa
Când l-am cunoscut, era profesor de Arta Actorului şi Improvizaţie la Facultatea de Teatru din Timişoara, unde predă de 11 ani. Înainte, a fost actor pe scena Naţionalului. A jucat, la un moment dat, rolul unui diavol în piesa "Ivan Turbincă". "Încă de când lucram ca actor m-a frapat lipsa de credinţă a colegilor mei. Nu mai regăseam fiorul acela nevăzut de credinţă pentru devenirea personajului. Nu am putut lăsa lucrurile aşa. Am trăit în zbucium doi ani. Apoi, mi-am cunoscut duhovnicul, părintele Dionisie, care m-a ajutat să înţeleg că întreg conţinutul meu actoricesc- regizoral avea nevoie de o nouă formă. Se întâmpla în vara lui 2000. În octombrie eram student la Teologie".
Datorită lui a apărut un festival al deţinuţilor
Ca tânăr profesor de teatru, la 29 de ani, a întâlnit prima mare provocare: aceea de a salva un suflet rătăcit. În 2004, Cosmin Pleşa terminase Teologia, dar un student al lui de la Actorie fusese închis pentru droguri. În scenă a pus "Ispitirea lui Iuda" de Giovanni Papini. Studentul din rolul principal îşi mărturisea de fapt păcatele. Puţini îşi mai amintesc că datorită regizorului Cosmin Pleşa în România a fost inventat un festival de teatru de penitenciar. Spectacolul a ajuns pe scenă la Nottara.
Un an mai târziu, Cosmin Pleşa a devenit părintele Ciprian. S-a hirotonit. ÎPS Nicolae, mitropolitul Banatului, şi-a asumat rolul de călăuză. "Am fost în audienţă la ÎPS pentru un coleg de la Teologie. După o vreme, înţelegând frământarea mea, a găsit soluţia. Mi-a spus: "Te hirotonim. Mâine". Cu rugămintea să nu plec niciodată din Timişoara", povesteşte preotul. Atunci a înţeles că regizorul îl împacă, de fapt, pe părintele Ciprian cu actorul Cosmin.
NU-ŞI SUBJUGĂ STUDENŢII
"Să cunoşti dependenţa de Hristos, nu de duhovnic"
Pentru că după ce oficia rugăciunile în Catedrală, pornea în reverendă spre facultate, unde începea lucrul cu studenţii, i se spune "părintele Atipik".
Un regizor extrem de exigent
"Un an şi jumătate am purtat reverenda non-stop. În sufletul meu eram pregătit să fiu monah. La biserică eram în reverendă, la teatru mergeam în reverendă şi mă schimbam în trening odată cu copiii", povesteşte preotulregizor. Într-o parte îl slujea pe Dumnezeu, dincolo le vorbea despre el studenţilor, la cerere, potrivit crezului său: "Cred că preoţii au puterea să subjuge oameni. Omul trebuie să cunoască dependenţa de Hristos, nu de duhovnic".
"Între viaţa de zi cu zi şi Biserică nu există nicio diferenţă"
Cei care au lucrat cu Cosmin Pleşa ştiu că preotul este un regizor extrem de exigent. Se transpune în scenă, trăieşte fiecare clipă. Nu e de mirare că fiecare spectacol poate fi numit "viu". Şi, mai mult decât atât, românesc. "Nu putem vorbi de un spaţiu cultural românesc în afara Bisericii. Între Biserică şi viaţa noastră, de cotidian sau culturală, socială sau de familie, nu există nici o diferenţă, decât dacă noi vrem să le despărţim".