Parchetul General a anunţat ieri că efectuează verificări cu privire la modul în care autorităţile au gestionat criza pestei porcine africane. Verificările au fost demarate atât prin autosesizare, cât şi ca urmare a mai multor plângeri înregistrate în ultima perioadă.
Între timp, bâlbâielile autorităţilor, care nu pot informa concret populaţia asupra despăgubirilor care vor fi date oamenilor ai căror porci sunt sacrificaţi, au creat panică, mai ales în rândul ţăranilor.
Astfel, s-a răspândit zvonul că indiferent de numărul animalelor dintr-o gospodărie afectată de pestă se vor acorda compensaţii pentru maximum două. Mai mult, se vorbeşte că vor fi plătiţi doar porcii identificaţi prin crotaliere, ceea ce este un lucru destul de rar în curţile ţăranilor. De altfel, acest lucru a fost spus clar, în luna februarie, într-o şedinţă care a a avut loc la Prefectura Constanţa, când s-a aprobat Strategia pentru a prevenirea apariției unor focare de pestă porcină africană și modul de implementare al acesteia. Potrivit legii, data limită pentru identificare și înregistrare este, la suine, de până la 60 de zile de la naștere.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că la Ministerul Agriculturii se lucrează la un proiect de hotărâre de guvern care să reglementeze acordarea despăgubirilor, care va fi discutată de cabinetul Dăncilă abia săptămâna viitoare. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat săptămâna trecută că fuseseră întocmite 1.603 dosare de despăgubire pentru pesta porcină şi că plătite erau doar 82.
Camerei Deputaţilor a respins, ieri, propunerea PNL şi PMP de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane