Radu Paraschivescu: "Croseul in falca si ranga peste genunchi nu mai misca pe nimeni".
Mica imprudenta argotica deviaza in ciomageala. O aluzie prost plasata duce la infigerea cutitului in spate. Un pahar in plus inseamna o viata in minus. Perdeaua rosie a violentei ni se intinde in fata ca o panza pictata de un dement. Pumnul strans, maxilarul inclestat din care picura injuratura, corpul care isi poarta cu semetie cicatricile fac parte dintr-un spectacol care nici macar nu mai frapeaza.
Cuvintele lui Alan Brien - „Violenta e vorba de duh a analfabetilor” - raman o constatare fina, a carei ironie abia daca mai are azi forta ramei care vrea sa foreze un tunel. Fiecare zi poate aduce o incaierare sau un macel. Galeriile echipelor de fotbal, clanurile interlope si o sumedenie de nuclee dure isi ordoneaza viata dupa o pedagogie nu doar punitiva, ci si demolatoare.
De ce se intampla toate astea? Nu vom gasi niciodata destule raspunsuri. E foarte comod sa descoperi vinovati falsi sau partiali. Unul dintre ei ar fi televizorul, cu liota lui de exemple incitatoare, de la stirile cu violuri la filmele horror si de la galele K1 la bataile dintre demonstranti si jandarmi. (Langa el sta internetul, cu o forta naucitoare de raspandire a imaginii-soc.) Sa fie insa oare atat de simplu?
Asta e omul violent, un imitator mecanic al celor vazute pe ecran, la el acasa sau in alta tara? Goya a spus ca „somnul ratiunii naste monstri” fara sa aiba televizor, ceea ce complica povestea. Exista, pe de alta parte, observatori care sustin ca violenta apare din plictiseala si surplus de timp liber.
Conform acestei teorii, cei mai fiorosi agitatori de bastoane ar trebui sa fie somerii. Dar si judecata asta e tot facila. In plus, studiile efectuate pe grupuri surprinse in manifestari violente au relevat ca multi dintre membrii lor aveau meserii stabile (unele bine platite), erau capi de familie responsabili, cu impozitele la zi, iar duminica se reculegeau la slujba inainte sa poceasca mutre la stadion.
Si-atunci? Ce resorturi declanseaza comportamentele de acest tip? Nu cred ca avem de-a face doar cu argumentul fortei care disloca forta argumentului decat in cazul mardeiasilor oficiali (vi s-a livrat un exemplu penal saptamana trecuta la Petrosani). Dar violenta din jur, care explodeaza frecvent in manifestari demne de cretacicul inferior, creste si din alte impulsuri. Unul poate fi o traducere bizara a sentimentului de apartenenta.
Un altul, si mai interesant, vine din foamea omului (modern si nu numai) de ritualuri stridente. In fine, un al treilea se leaga de nevoia de purificare prin violenta. Asta n-are nimic in comun cu padurea de suporteri care linseaza pe cineva din falanga adversa sau cu vandalizarea unei piete publice dupa o betie colectiva de sapte ceasuri. Insa amintiti-va de „Fight Club” si de catharsisul obtinut in sesiunile de bumbaceala crancena, cand functionarul se leapada de costum, cravata si - la urma - presiuni.
Si inca un amanunt. Violenta colectiva devine tot mai des instrumentul de care se folosesc fricosii ca sa pozeze in mare indrazneti. Multi componenti ai gastilor, de cartier sau de peluza, sunt zmei in cadru compact si miei pe cont propriu. Multimea ofera adapost, dilueaza raspunderea pentru gestul comis si-i induce lasului sentimentul puterii. Iar lasul se va sti ocrotit si va raspunde pe masura. La prima actiune contondenta a grupului, va strange maciuca in maini, isi va acoperi fata cu o esarfa si va crede ca e treaz, chit ca noi stim prea bine ca somnul ratiunii tocmai l-a prins din nou in mreje.