O tara unde locuitorii isi ordoneaza zilele libere in jurul mititeilor poate fi explicata doar manelistic.
Un spatiu populat de insi cu bere in loc de sange ingaduie fara impotrivire versificatii tampe si lalaieli plangarete. Cu vocea ondulata in functie de conjuncturi, manelistul compune singura analiza coerenta a acestui taram pe care Realitatea TV l-a numit alaltaieri, inspirat si trist, „Romania la gratar”.
O Romanie greu de observat sub mormanele de sticle si printre defileurile de oase. O Romanie rumena ca fleica sfaraind nervos si inconstienta ca o potaie pocnita peste scafarlie de hingheri.
O Romanie a mistoului abraziv si a complicitatilor urat mirositoare, o Romanie care isi largeste tenace mormantul pretextand ca sapa transee, o Romanie unde parca nimic nu mai are sens daca nu sta sub semnul persiflarii, zeflemelei si excesului. O tara unde maneaua a devenit instrumentul de studiere a politicii, a fotbalului si a tuturor domeniilor in care avem intotdeauna certitudini si niciodata indoieli.
Antena 3 si Pro TV ni l-au adus zilele trecute in case pe agentul electoral Florin Baboi, autorul unei compozitii cum natia romana nu a mai auzit de anul trecut, cand un alt maestru al genului, Jean de la Craiova, ne incercase timpanele cu un cantec ivit dintr-o ingrijorare medicala.
Daca in 2006 am degustat maneaua prezidentiala de convalescenta („Stima noastra si mandria, / Bine ca s-a dus hernia, / Te asteapta Romania, / Te asteapta-ntreg poporul / Ca sa ne conduci vaporul”), iata ca acum ni se propune altceva. Un text combativ, de campanie. In antiteza cu expectativa languroasa a lui Jean de la Craiova, Florin Baboi abordeaza urgentele politice pe un ton raspicat si neechivoc.
El schiteaza portretul din doua versuri al premierului (dupa o idee suflata de cei care i-au solicitat serviciile), avand grija ca rima sa fie data de cuvintele fara de care orice manea isi rateaza scopul: „Cred ca l-au cam orbit banii / si s-a vandut cu dusmanii”. Nici anturajul premierului nu scapa de sageti. Informat la timp, Baboi vitupereaza antioligarhic: „Au avut ganduri perverse / si grupuri de interese. / Cu multa perversitate / Ei l-au lovit (pe presedinte, evident) pe la spate”.
Stam bine, nimic de zis. Manelistii fac analiza politica, in timp ce tara motaie apatic, cu burta plina (de mici si bere) si mintea goala. Dar oare chiar e de mirare? Nu prea. In fond, si Imnul national a cunoscut varianta tanguita a lui Peste, Salam, Bursuc si a celorlalti atleti ai tremoloului cu ghiul.
De ce ne-ar surprinde ca vedem la televizor asemenea lucruri, cata vreme totul bate spre circ, bodega si pupatura umeda? Sa nu-i biciuim pe manelisti cu verbul nostru pur si inalt. Mai bine sa observam ca aparitia lor e rodul disparitiei noastre. Cand pe scena publica nu se ivesc oameni care au ceva de spus, spatiul respectiv poate fi cotropit de gnomi, paiate, apologeti ai kitsch-ului si toape isterice.
Pana una-alta, manelistii ataca zonele in care parerile noastre au fost timide sau insuficiente. Din cate tin minte, nici CNSAS-ul n-a scapat de examenul critic organizat de cartelul briantinei. Un mare spirit al tranzitiei avertiza sonor cu niscai luni in urma: „Fratioare, fratioare, / Vor sa umble la dosare, / Iar acuma politicu’ / Se cam ia de legea Ticu”.
Vreti crede poate ca, pus in umbra de Baboi, Jean de la Craiova s-a retras. As! Manelistul herniei s-a orientat spre un alt domeniu privilegiat al limbutiei nationale: fotbalul. Inspirat de un refren lasat posteritatii de Adrian Copilul Minune - „Unicat ca Eminescu / E antrenorul Lucescu” -, Jean de la Craiova s-a pus recent in slujba galeriei lui Dinamo, la fel cum in trecutul apropiat Adi de la Valcea pasise in sfera de influenta fotbalistica a lui George Becali.
Pro TV a avut grija si a popularizat aceasta noua creatie jeancraiovina a carei strofa centrala suna astfel: „Vine, vine Borcea si spartanii / Fuge toti miliardarii. / Vine, vine Borcea sa ia Cupa / Sa distruga Europa”.
La final, versul fosneste eminescian si anunta ca distinsul domn Borcea „mai are acum un singur dor: / Liga Campionilor”. Marius Tuca i-a spus acestei tari „Romaneaua”, iar Andrei Oisteanu a vorbit despre „tara Mesterului Manele”. Mare dreptate au avut.