Cine cunoaşte România doar de la televizor are dreptul să cadă pe gânduri.
Fiecare săptămână presupune un examen de cultura stridenţei luat cu zece. Nu trece o zi fără un personaj perplexant, o idee nevaccinată sau o combinaţie sordidă. Treci de pe un post pe altul şi te aştepţi dintr-o clipă în alta la întâlniri şocante sau la nepotriviri grosolane. Simţul măsurii şi discernământul, niciodată atuuri ale posturilor comerciale, s-au atrofiat periculos. O lume în care Oana Zăvoranu îşi împodobeşte motanul cu cristale Swarovski şi-l duce la pedichiură e un spaţiu unde prudenţa te obligă să nu stai mult. O ţară în care Simona Sensual a devenit analist meteo riscă statutul de farsă geografică. Un loc în care Cristian Groza şi Ana Maria Prodan prezintă emisiuni TV nu mai oferă nicio garanţie de normalitate.
Atracţia realizatorilor de programe TV pentru insanităţi s-a făcut simţită şi săptămâna trecută. Pro TV şi Sport.ro au adus în prim-plan una dintre cele mai triste vietăţi ale naţiei, Cătălin Moroşanu, alias Moartea din Carpaţi. Omul a bătut un turc într-o gală K1 de la Budapesta, după care a fost convins de câţiva agenţi ai derivei că isprava trebuie sărbătorită într-un fel aparte. Cum? Printr-o descindere la Cotnari şi o beţie prelungită, demnă de chiolhanurile lui Ştefan cel Mare. Cu fineţea şi acribia cunoscute, comparatiştii de la catedra Pro TV au stabilit că bumbăcirea lui Erhan Deniz în capitala Ungariei e nici mai mult, nici mai puţin decât echivalentul peste secole al victoriei lui Ştefan la Vaslui. În consecinţă, celebrarea izbânzii trebuia să aibă loc în condiţii similare. Iar dacă Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe domnitor „christianae fidei athleta“, Moartea din Carpaţi merita ridicată, probabil, la rangul de hatman al kickboxingului.
L-am văzut, aşadar, pe Cătălin Moroşanu ţinând în mână o cupă, chiuind voiniceşte, ştergându-şi vinul care i se scurgea pe bărbie, holbându-se ca lovit de dambla, scoţând nişte zbierete de pachiderm prăjit în lavă şi scălămbăindu-se ba pe un tron migălit după toate regulile meşteşugului, ba sub un tablou al lui Ştefan cel Mare, ba lângă vitrina unde se afla o copie a sabiei sale. Mai cu un râgâit, mai cu o înjurătură, mai cu o poză pentru ziarişti, Moartea din Carpaţi a reinterpretat istoria după scenariul conceput în fortăreaţa spirituală de pe Bulevardul Pache Protopopescu. Cine a văzut reportajul de la Cotnari, prilej printre altele de reclamă la vedere, şi-a dat seama totuşi că Moroşanu e cel mai puţin vinovat în toată povestea. Cât despre găselniţa Pro TV-ului, ea n-a avut de-a face nici cu demitizarea, nici cu întoarcerea publicului la o istorie în sfârşit accesibilă. Ceea ce s-a petrecut la Cotnari a fost pur şi simplu o mizerie.
Dacă Pro Tv şi Sport.ro propun o pseudoviziune asupra istoriei, Etno TV se ocupă de disciplina rutieră. Ce relaţie poate exista între folclorul manelizat, poliţie şi siguranţa traficului doar vărul Săndel şi Suzana Toader ştiu. I-am văzut întâmplător cântând „Eu sunt şeful străzilor“ şi am înţeles că muzica populară a fost dusă la bordel şi lăsată acolo. Agentul de circulaţie jucat de vărul Săndel şi şoferiţa interpretată de Suzana Toader s-au bucurat de acompaniamentul câtorva băieţi şi fete care au asortat blugii la ie, ghiulul la taragot, silicoanele la basma şi cerceii laţi la opinci. În ce priveşte textul acestui şlagăr al carosabilului, el n-are nici logică, nici haz, fără ca asta să-i pericliteze difuzarea de cinci ori pe zi la televizor. Pentru colecţionarii de versuri idioate, iată câteva: „În oglindă-mi făceam freza / Şi am depăşit viteza.“ Sau: „Pupa-te-aş pe epolet, / Ce să-ţi dau, că n-am carnet.“ Iniţial, şoferiţa se revoltă cu decolteul proptit în tabloul de bord şi pulpele dezgolite până la bikini („Şefule, ce ţi-a venit, / Spune de ce m-ai oprit? / Tu m-ai oprit în zadar, / Am mers regulamentar.“). Pe urmă, însă, aşa nevinovată cum e, Suzana noastră simte nevoia unei tocmeli („Lasă-mă, lasă-mă, / De pe radar şterge-mă, / Dă-o încolo de lege, / Că poate ne-om înţelege.“). Dacă România se identifică fie şi în proporţie de 10% cu Moartea din Carpaţi, vărul Săndel sau Suzana Toader, ne-am ars.