PARADĂ URIAȘĂ de Ziua națională. Militari din 15 țări vor defila pe sub Arcul de Triumf

PARADĂ URIAȘĂ de Ziua națională. Militari din 15 țări vor defila pe sub Arcul de Triumf

O paradă impresionantă se anunță, anul acesta, de Ziua Națională a României. Pe lângă cei aproximativ 3.500 de militari români, vor defila, pe sub Arcul de Triumf, forțe militare din alte 14 țări.

Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Serviciul Român de Informaţii (SRI) vor defila, de Ziua Națională a României, alături de peste 300 de militari străini, pe sub Arcul de Triumf, din București.

MApN anunță că, de 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti,  vor participa peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave.

Cei peste 300 de militarii străini vor fi din Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot în Bucureşti va avea loc vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. 

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, transmite MApN. 

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.