Paradă Militară cu șalupă pe roți și polițiști locali pe segway la Timișoara I GALERIE FOTO

Paradă Militară cu șalupă pe roți și polițiști locali pe segway la Timișoara I GALERIE FOTO

Parada de 1 Decembrie de la Timișoara, cu polițiști locali călare pe segway, a deschis, oficial, programul sărbătorilor de iarnă din orașul de pe Bega.

Polițiștii locali din Timișoara au fost atracția tradiționalei Parade de Ziua Națională a României.  Trei dintre aceștia au parcurs traseul urcați pe cele mai noi mijloace de deplasare cu care a fost dotată Direcția Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara: treui segway. Acestea au fost achiziționate în toamnă și conform primarului sunt folosite în situații speciale. Cu stegulețe tricolore prinse în roți, mașinăriile au fost scoase la Paradă.

Polițiștii locali nu s-au oprit aici. Au urcat pe o platformă și șalupa de patrulare pe Bega și au plimbat-o cu alai, în cadrul Paradei Militare.

La Parada Militară de 1 Decembrie, au defilat, prin fața palatului Administrativ,  462 de militari, jandarmi, pompieri și alte forțe și 86 de autospeciale și tehnică militară. (Foto: Adrian Pîclișan)

Ne puteți urmări și pe Google News