A fost dintotdeauna preferata lu’ tata. Pe undeva era și normal, că ea era o fetiță drăgălașă și cuminte iar io un golănaș care făcea numa’ nefăcute
La 17 ani aveam deja fo doi ani de când mă apucasem de fumat, dădusem cu nasu’ de gagici iar ea abia învăța să scrie. Diferența dintre noi era de aproape zece ani așa că nu prea aveam multe să ne comunicăm. Nici acu’ nu s-a schimbat prea mult situația. Chit că am avut parte de cam aceeași educație, preocupările noastre au fost și au rămas antagonice. Asta e simplu de constatat privind doar poziția socială și starea materială a fiecăruia. Sor’mea e ditamai doctorița în Franța și io am rămas același golan numa’ că mai bătrân. Cre’ că singurul lucru care ne aseamănă e că amândoi suntem divorțați.
În fine, acu’ fo treijdoi de ani și ceva, ea termina clasa I și io, cu chiu cu vai, treceam într-a unșpea. În general, pe timpul zilei, cât tata era la unitate – că era ofițer de marină militară și mama la dispensar, pe motiv că era medic stomatolog, trebuia să am grijă, adesea, de căcăcioasa aia mică. Printre sarcinile de bază se numărau hrănitul, îmbrăcatul, împletitul de codițe, trimisul la școală și alte chestii d-astea fascinante pentru un adolescent cu ticuri existențaliste în plină dezvoltare.
„Listă pentru tata”
Așa cum am mai spus-o nu eram câtuși de puțin o ușă de biserică. Mai degrabă una de de discotecă. Fumam, chiuleam de la școală – în sensul că aveam mai multe absențe decât prezențe – și mi se mai întâmpla să lipsesc și câte o noapte de acasă, fără învoire paternă. Pe cale de consecință, genitorul meu masculin avea motive de coerciție cam din două în trei zile. A se citi niște trosneli în toată regula, ori cu centura din dotare ori cu palma sau șutul. Iar frumușica mea surioară prinsese șpilul repede și mă turna ori de câte ori mă prindea în flagrant delict. Da’ nu oricum ci, așa, mai securistic, în scris. Îi scria bilețele lu’ tata în care devoala atitudinea mea total
necorespunzătoare. Odată, a scris o delațiune cum că aș fi agresat-o. Nu mai țiu minte motivul, da’ dovada turnătoriei o am și acu’. Era scurtă și se intitula: „Listă pentru tata”. O redau aici, cu ortografia pârăcioasei din acea vreme și, pentru veridicitate, atașez și textul olograf. Iacătă ce scria în el: „Mihnea mi-a tras peste ochi. Cînd îl vei bate voi râde”. Acuma, tata, după ce a citit informarea clasificată, nu știa ce să facă. Să râdă sau să mă bată. S-a decis repede. Mai întâi a râs și apoi m-a cotonogit conștiincios.
Document olograf: „Eu la rugat sămi spel cismele și el a zis căce ai servitori”.
Altădată, altă nasulie. Întrucât eram corijent la mate și fizică, că nu mă interesau deloc materiile astea, babacu’ îm interzisese să mai citesc orice tip de beletristică din vasta sa bibliotecă. Chiar o închisese cu cheia. Normal că am găsit soluția. Urcam pe burlan de la vecinul de la etajul unu până la noi, la doi, și intram direct de pe balcon în camera cu bibliotecă. Îmi alegeam cărțile, coboram și le ascundeam sub canapeaua din camera mea. Apoi, le luam la răsfoit, pe rând. Atât a așteptat sor’mea. La primul conflict fratricid m-a pârăt cum scrie la carte. Redau, mai jos, delațiunea și un scan după original. Mă distrez și acu’, după atâta amar de vreme. Numa că atunci a fost vai de fundu’ meu. Specific, iarăși că mențin ortografia originală.
„De dimineață. Să măduc la școală. El mă trăgea de mînă și cînt vroiam să măduc la școală el ma tras de mînă. Și mia țipat în ureche. Și mia tras o palmă. Și ieri el era cu cartea în mînă. Și cartea era acoperită sp pătură. Și cazi a citit a citit în sufragerie o carte ae la tine din biblotecă. Și azi nu a vrut sămi spele cismele. Că mama ia zis și cînd aplecat și eu la rugat sămi spel cismele și el a zis căce ai servitori”.
Da' cea mai tare fază a fost când m-a prins cu o gagică în pat. Una de o iubeam io mult și ai mei nici să n-o vadă, pe motiv că era cam curvă pentru gustul lor. M-a amenințat, atunci, cam așa: „Las’ că-i spun lu’ tata că te f... cu ea la el în cameră!”. Noroc că a doua zi plecam în armată. Am scăpat.