Papa Francisc către părinții copiilor LGBT: Dumnezeu îi iubește așa cum sunt

Papa Francisc către părinții copiilor LGBT: Dumnezeu îi iubește așa cum sunt

Suveranul Pontif le-a spus părinților ai căror copii fac parte din comunitatea LGBT că „Dumnezeu îi iubește”. Un semn suplimentar, potrivit unor observatori, al „modernității” în biserica catolică.

Papa Francisc s-a întâlnit cu mamele și tații a 40 de tineri LGBT din cadrul asociației italiene „Tenda di Gionata”, pentru a le asculta îngrijorările cu privire la disprețul bisericii față de familiile lor.

Asociația „Tenda di Gionata” a fost fondată în 2018 de un grup de oameni inspirați de un preot catolic, reverendul David Esposito, din eparhia din Fermo, în regiunea Marche din Italia.

Părinții, toți asociați cu organizația „Tenda di Gionata” , i-au spus Papei Francisc despre climatul rece cu care s-au confruntat copiii lor  în biserică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Papa Francisc le-a spus părinților copiilor LGBT  să-i „iubească așa cum sunt”  pentru că „sunt copii ai lui Dumnezeu”.

Mara Grassi, vicepreședinte al asociației, împreună cu soțul ei Agostino Usai au prezentat Papei o broșură intitulată Genitori Fortunati , în care au documentat experiențele părinților copiilor LGBT cu biserica.

Ea a spus că multe experiențe sunt dificile și că, deși au căutat acceptarea de către biserică, au fost prea des văzute ca nedorite.

Mara Grassi i-a spus Papei Francisc: „Vrem să creăm un pod către biserică, astfel încât și biserica să-și poată schimba modul în care îi privește pe copiii noștri, să nu-i mai excludă și să-i primească pe deplin”.

Adresându-se publicației Avvenire, cotidianul Conferinței episcopale italiene, ea a spus: „Asociația noastră își propune să încurajeze dialogul între biserică și familiile (persoanele) LGBT.

„Ne considerăm norocoși pentru că a trebuit să schimbăm modul în care ne-am uitat mereu la copiii noștri. Am găsit un nou mod de a privi care ne-a permis să vedem în ei frumusețea și dragostea lui Dumnezeu”.

Mara a dezvăluit că este mama a patru copii, cea mai mare fiind homosexual, și că „nu simte că biserica l-a acceptat”.

Ea a spus: „După ce am aflat că fiul meu era gay, am suferit foarte mult, deoarece regulile bisericii m-au făcut să cred că a fost exclus de la dragostea lui Dumnezeu”.

Grupul i-a oferit Papei un tricou în culorile curcubeului, pe care era scris „In Love There Is No Fear”.

Suveranul Pontif i-a asigurat:  „Biserica nu îi exclude pe copii voștri, pentru că îi iubește profund”.

„Dumnezeu îi iubește pe copiii noștri pentru că toți sunt copii ai lui Dumnezeu. Biserica îi iubește pe copiii noștri așa cum sunt”.