Papa sparge granițele dintre România și Republica Moldova: Dăncilă a dat mâna cu prim-ministrul Pavel Filip

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, s-a întâlnit, la Iaşi, cu premierul României, Viorica Dăncilă. Întrevederea a avut loc în contextul participării celor doi oficiali la evenimentele prilejuite de vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în România.

Premierii Pavel Filip şi Viorica Dăncilă au discutat aspecte privind relaţiile moldo-române şi proiectele comune în derulare. Printre cele mai importante au fost evidenţiate: continuarea programelor de reabilitare a şcolilor şi grădiniţelor, dezvoltarea infrastructurii rutiere, interconectarea energetică, construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău şi a liniei de cale ferată cu ecartament european Ungheni-Chişinău şi stabilirea condiţiilor de furnizare a serviciilor de roaming. 

 

 

Pavel Filip a mulţumit României pentru sprijinul constant acordat ţării noastre în implementarea agendei de reforme, inclusiv pentru grantul de peste 200 de mii de euro oferit recent şi destinat pentru construcţia sălii de sport în comuna Crihana, implementarea serviciului de urgenţă 112 şi dotarea cu echipament medical performant a Spitalului din Comrat. În context, şeful Guvernului de la Chişinău s-a referit şi la necesitatea impulsionării implementării proiectului de curăţare a albiei râului Bâc, pentru care Guvernul României a oferit 10 milioane de euro. 

 

 

Pavel Filip şi Viorica Dăncilă au accentuat importanţa continuării dialogului politic dinamic şi a colaborării pragmatice pentru avansarea Republicii Moldova pe calea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, în beneficiul cetăţenilor săi.