PAPA, CAVALERII și SCANDALUL „PREZERVATIVELOR”. Decapitarea Marelui Maestru al Cavalerilor de Malta. Documente WIKILEAKS

PAPA, CAVALERII și SCANDALUL „PREZERVATIVELOR”. Decapitarea Marelui Maestru al Cavalerilor de Malta. Documente WIKILEAKS

Pe 30 ianuarie 2019, Wikileaks a publicat un set de documente ”scurse” din arhiva Ordinului de Malta, patronat de Sfântul Scaun.

Ele sunt legate de o anchetă fără precedent în istoria recentă a Vaticanului: Scandalul ”Prezervativelor”. O scrisoare semnată chiar de Suveranul Pontif Papa Francisc își găsește locul într-o încâlcită, dar interesantă, urzeală a tronurilor.

Povestea noastră de astăzi pare ruptă din thriller-urile politico-religioase, dar nu e rodul imaginației vreunui scriitor, alimentată cu epitete de o pipă fumegândă, ci e pură realitate. Povestea ne trece rapid prin atât de râvnitele arhive ale Vaticanului, de unde câteva file s-au scurs spre administratorii Wikileaks, ne strecoară în ședințele secrete ale Ordinului Cavalerilor de Malta, ne îngăduie să observăm cum evoluează relațiile lor cu membrii unor ordine inițiatice și totul pentru prețul unor prezervative. Ce să facem? Uneori realitatea bate filmul dar cu armele ei banale, nu cu efecte speciale orbitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

”S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta

 Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta”

 

Povestea începe în octombrie 2013 când o știre face să tremure Vaticanul: o fundație care ține de Cavalerii de Malta distribuie mijloace de contracepție prin intermediul a trei programe de caritate desfășurate în Myanmar și Kenya. În decurs de câteva zile – așa cum reiese dintr-un document intern de anchetă al Ordinului de Malta, apărut și el pe celebrul site Wikileaks pe 30 ianuarie 2019 – apar informații similare despre operațiuni similare în Thailanda și Sudan.

Și ce – va spune cel obișnuit cu automatele de prezervative instalate la intrarea în licee – de ce să tremure cardinalii pentru un lucru de nimic?

Explicația vine din istoria ordinelor cavalerești și a dogmei creștine. Ordinul Suveran de Malta este patronat de Sfântul Scaun. Are ambasadori, organizare statală, dar misiunea sa inițială, de păstrători înarmați ai Credinței nu s-a schimbat de secole. Numai că inițiatul cavaler a lăsat lancea și spada cu garda în formă de cruce și s-a înarmat cu fonduri de întrajutorare, iar scutierul său a abandonat stindardul de luptă și face injecții copiilor bolnavi de pe întreg mapamondul. Păstrarea credinței implică, însă, și neutilizarea, nepropagarea și oprirea de la vânzare a mijloacelor de contracepție.

În decembrie 2013, un ”grup de lucru” al ordinului a decis ca niciun proiect viitor să nu mai fie desfășurat din fondurile organizației dacă implică ”abaterile de la dogme” și cele depistate să fie oprite. Stoparea urma să se facă treptat, fără a afecta populația țintă a operațiunii de ajutorare. În paralel, comanderia Ordinului a elaborat și un ghid de ”Bioetică”, legat de implicarea fundațiilor în acțiuni care țin de planificare familială, singura motivație pentru a putea fi implicate în acțiuni de propagare a mijloacelor de contracepție fiind lupta împotriva SIDA.

De altfel motivul distribuirii prezervativelor în zonele respective fusese tocmai combaterea flagelului.

În mai 2015, Principele și Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Fratele Matthew Festing, a dispus o anchetă, condusă de persoane nominalizate din mai multe instituții conectate la activitatea Ordinului.

În documentul publicat sunt multe păreri contradictorii despre Păcat, Castitate, salvare de vieți, sunt reamintite teorii cum ar fi aceea că nu există ”păcat mai mic”, dar un lucru era cert: Malteser International, fundația Ordinului, distribuise prezervative cuplurilor în care unul era bolnav confirmat de SIDA și ”lucrătoarelor prin sex” bolnave sau expuse. Dincolo de aceste cazuri, au apărut și informații că mijloacele de contracepție fuseseră donate în zone sărace dar cu populații numeroase.

Găsiseră și un responsabil din Ordin care ar fi știut de aceste proiecte și ce implicau ele.

Albrecht Freiherr von Boeselager

”Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,

  A credinței biruință căta orice cavaler.”

 

 

Când raportul de control a fost gata, concluziile lui au fost duse la Vatican de cardinalul Raymond Leo Burke, păzitorul (patronul) spiritual al Ordinului de Malta. Pe 10 noiembrie 2016, este primit de Papa Francisc. Pe 1 decembrie, cardinalul primește următoarea scrisoare, apărută acum 15 zile pe site-ul Wikileaks. Semnatarul? Sfântul Părinte. O reproducem, după câte știu eu, în premieră în țara noastră:

 

”Iubitului frate, cardinalul Raymond Leo Burke, patronul Ordinului Suveran de Malta,

Așa cum am spus în timpul audienței din 10 noiembrie, reiterez că țin foarte mult ca istoricul și merituosul Ordin Suveran de Malta să rămână și mai mult credincios naturii sale de Ordin laic religios, dedicat ”promovării gloriei lui Dumnezeu prin mântuirea membrilor săi, prin trudă pentru Credință și Sfântul Tată și prin ajutor dat aproapelui” (Carta constituției, art 2, par 1).

Din acest motiv este important ca, din interiorul Ordinului, să fie întărite spiritul religios și legătura apropiată de Pontificatul Roman, în conformitate cu binecuvântarea Sfântului Duh, dată la fondarea ordinului de iubitul meu predecesor, Papa Pascal al II-lea.

De aceea rog pe Eminența ta, cardinalul patron, în colaborare cu Principele și Marele Maestru al Ordinului, să te asiguri că îți vei îndeplini datoria  de a ”promova interesele spirituale ale Ordinului și ale membrilor săi și relațiile dintre Sfântul Scaun și Ordin” (Carta constituției art 4, par 4).

În particular, membrii Ordinului trebuie să evite comportamentele frivole sau seculariste, cum ar fi apartenența la asociații, mișcări și organizații care sunt contrare credinței catolice sau de natură relativistă. În astfel de cazuri, cavalerii care sunt membri ai acestor asociații, mișcări sau organizații trebuie rugați să se retragă din Ordin, pentru că acest comportament al lor este incompatibil cu credința catolică și cu calitatea de membru al Ordinului de Malta.

Mai mult, Ordinul trebuie să se asigure că mijloacele folosite în inițiativele sale în munca de ajutor pentru sănătate nu sunt contrare legilor moralei. Dacă în trecut a existat o problemă de această natură, sper că ea va fi rezolvată complet. Voi fi foarte dezamăgit dacă – așa cum mi-ai spus – unii dintre înalții demnitari (ai Ordinului n.n.) aveau cunoștință de practici precum distribuția de mijloace de contracepție și nu au intervenit pentru a opri asemenea lucruri. Nu mă îndoiesc de faptul că urmând principiul lui Paul de a ”ține adevărul în iubire” chestiunea poate fi discutată cu acei demnitari și necesara reparație să fie înfăptuită.

Eminență, împreună cu liderii Ordinului, trebuie să clarifici pentru totdeauna legătura strânsă care unește Ordinul Suveran de Malta cu Pontificatul, atât din punct de vedere structural cât și operațional. Asta va asigura și faptul că Ordinul își va continua dubla menire – apărarea credinței și întrajutorarea celor în nevoie, mai ales a celor bolnavi.

Aș aprecia dacă mă vei informa în continuare pe aceste subiecte și, între timp, te asigur că ești prezent în rugăciunile noastre și îți dau binecuvântarea apostolică, atât ție cât și Principelui și Marele Maestru, precum și tuturor membrilor Ordinului

De la Vatican, 1 decembrie 2016

Francisc”

 

Câteva elemente trebuie analizate. Papa chiar cere măsuri ferme în acest text – care nu a fost negat de Vatican - respectarea dogmelor Bisericii. Afirmațiile nu sunt în contradicție cu imaginea de ”Papă adept al diversității și deschiderii către nou” pe care o propagă o parte din presă, de multe ori utilizând declarații false sau trunchiate.

Un exemplu este acela al excluderii celor care aderă la alte ordine cavalerești nerecunoscute de Biserica catolică, ordine inițiatice (referirea este clară la masoni, chiar dacă nu sunt nominalizați) sau mișcări ultraprogresiste. Din câte știu, o asemenea ”epurare” nu s-a făcut în Ordinul de Malta, dar au urmat alte lucruri interesante.

Matthew Festing

”Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri,

 Ori din codrii răscolite, ori stârnite din pustiuri”

Aici trebuie spus că destinatarul scrisorii, cardinalul Burke, este un conservator, un critic al ”deviaționismului” de care dă dovadă uneori Papa Francisc. Cardinalul a interpretat ordinul dat de papă în felul său. Dar nu a fost singurul. Pe 6 decembrie 2016, el îi trimite o copie a scrisorii primită de la Sfântul Scaun lui Matthew Festing, însoțită și de o notă semnată de el. Iată ce îi scrie Burke lui Festing:

”Cu această scrisoare îți prezint și o copie autentică a scrisorii, datată 1 decembrie 2016, primită de mine pe 5 decembrie 2016, de la Sfinția Sa Papa Francisc, privind îngrijorarea sa profundă legată de Ordinul Suveran de Malta și fidelitatea sa naturii sale de ordin laic religios și legăturile sale strânse cu Sfântul Scaun. Mi-a prezentat pe larg această îngrijorare în timpul audienței pe care mi-a acordat-o pe 10 noiembrie. Așa cum vezi, mi-a cerut să lucrăm împreună pentru a crește vigilența asupra vieții și lucrării Ordinului, notând în special  purificarea spiritului lumesc și a folosirii unor metode și mijloace care contravin legilor moralei. Intenția mea este de a lucra împreună statornic pentru a alunga îngrijorările Sfântului Părinte.

Ca reprezentant al Pontificatului în Ordinul Suveran Militar de Malta sunt preocupat profund ca marele dar al Ordinului pentru Biserică să fie păstrat și promovat, în concordanță cu lungile și nobilele sale tradiții, pentru binele membrilor și al Bisericii Universale. Dată fiind seriozitatea situației, îți cer cooperarea totală, ca nu cumva Sfântul Părinte să găsească necesar să își exprime direct temerile, în cadrul unei vizite la Ordin.”

În final, cardinalul îl binecuvântează pe fratele Matthew. Cam fără folos, aș spune, văzând ce a urmat.

Evenimentele s-au succedat rapid. Pe 7 decembrie 2016, Matthew Festing convoacă o ședință a Consiliului de suveranitate și li se prezintă înaltul ofițer care ar fi știut de operațiunea din Myanmar, Sudan și Kenya: Marele Cancelar al Ordinului, cavalerul Albrecht von Boeselager.

Acesta este rugat de Marele Maestru să demisioneze, dar refuză, atât în cadrul unei discuții private cât și în fața Consiliului.

Pe 8 decembrie, potrivit unui instructaj făcut de cardinalul Burke, Marele Cancelar este suspendat. Decretul este semnat pe 9 decembrie 2016.

Pe 12 decembrie vine bomba pentru liniștea Ordinului: cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat la Vatican, trimite o scrisoare furibundă Marelui Maestru al Ordinului în care spune că s-au pripit prin suspendarea Marelui Cancelar, Papa cerând doar să se discute ferm cu vinovații, să fie îndrumați spre îndreptare, nu să fie excluși din Ordin!

 

Cavaleri făr’ de noroc...

 

Pe 13 decembrie 2016, Marele Maestru are două discuții cu cardinalul Parolin în care se decide să nu se mai agite apele, dar se convine și organizarea unui comitet care să verifice legalitatea procedurii pentru suspendarea Marelui Cancelar. Festing ar fi fost asigurat că va putea nominaliza persoane în acest organism de anchetă.

Pe 21 decembrie, Parolin îl informează pe Festing de organizarea unei comisii de anchetă, formată din cinci persoane și îi comunică numele lor. Festing ia foc și, pe 23 decembrie 2016, îi scrie direct Papei, acuzând că din comisie fac parte patru prieteni de-ai lui von Boeselager, printre care și un francmason declarat.

Începe un schimb de comunicate publice între susținătorii din ordin ai celui suspendat și reprezentanții Marelui Maestru. Albrecht von Boeselager este un nobil influent, fiul unuia dintre membri celebrului complot Valkyria, care l-a vizat pe Adolf Hitler.

Dar deja bătălia nu se mai ducea cu von Boeselager, ci între Ordin și Sfântul Părinte.

De pe Wikileaks aflăm abia acum cum a decurs decapitarea unui Mare Maestru de ordin cavaleresc.

Aici e importantă informația că ungerea Marelui Maestru al Ordinului de Malta se face pe viață! Regulile, însă, se mai schimbă.

Iată filmul evenimentelor, așa cum reiese el dintr-o informare internă făcută pentru membrii Consiliului de suveranitate al Ordinului:

23 ianuarie 2017

Monseniorul Robert Murphy, secretarul cardinalului Parolin, îl sună pe Marele Maestru pe telefonul privat și îl informează că Papa Francisc vrea să îl vadă în seara zilei următoare. Marele Maestru este rugat să nu spună nimănui de întâlnire și să vină neînsoțit.

24 ianuarie 2017

Marele Maestru merge la întâlnirea cu Papa, la ora 5 pm. Discută singuri, doar în prezența unui translator. Papa îi spune că vrea să facă niște schimbări în Ordin și că acestea s-ar putea face mai ușor fără un Mare Maestru. Îi cere să demisioneze. Marele Maestru este de acord și atunci Papa îi cere să scrie în demisie și rolul jucat de cardinalul Burke în Scandalul ”Prezervativelor” și în execuția Marelui Cancelar.

25 ianuarie 2017

Papa Francisc acceptă în scris demisia și cardinalul Parolin le scrie membrilor consiliului că toate documentele adoptate din 6 decembrie 2016 până la acel moment sunt nule, așa că von Boeselager este repus în drepturi. Marele Comandant, funcția executivă imediat următoare celei de Mare Maestru, este numit ”Locotenent al Ordinului”.

28 ianuarie 2017

Este convocată ședința consiliului. Membrii sunt sunați de reprezentanții Papei pentru a accepta demisia. Cu majoritate de voturi, demisia lui Matthew Festing din demnitatea de Mare Maestru este acceptată.

Ordinul nu a avut un Mare Maestru până pe 2 mai 2018, când a fost ales Giacomo dalla Torre del Tempio di Sanguinetto.

PS Autenticitatea documentelor Wikileaks sau modul rin care ele au fost obținute fac obiectul unor cărți, așa că nu o să le reluăm aici.