Papa Benedict al XIV-lea a declarat, astăzi, că, în contextul crizei economice mondiale, "singura care trebuie salvată" este demnitatea umană.
"Economia şi finanţele nu există pentru ele însele, ci sunt doar modalităţi, mijloace de a trăi", a declarat Suveranul Pontif, în cadrul ceremoniei de primire la Vatican a participanţilor la reuniunea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. "La finalul vieţii, singura realizare cu care rămâne un om este demnitatea şi, de aceea, este singura care trebuie salvată", a mai declarat acesta, potrivit AFP.
În contextul crizei economice, Papa Benedict spune că sunt necesare măsuri drastice şi atent elaborate astfel încât să fie reduse costuri. El mai subliniază că, în Europa, creştinismul este acela care a permis înţelegerea ideii de libertate, responsabilitate şi etică.
"Marginalizarea Creştinismului, chiar şi prin înlăturarea simbolurilor lui, ar contribui la amputarea sursei fundamentale care asigură stabilitatea continentului nostru", a încheiat Benedict, referindu-se asfel la faptul că Italia a făcut recurs la decizia din noiembrie a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la amplasarea crucifixelor în sălile de clasă.