Panică printre călători. Un autobuz s-a făcut scrum. VIDEO

Panică printre călători. Un autobuz s-a făcut scrum. VIDEO

Un autocar care se îndrepta spre Întorsura Buzăului a fost cuprins de flăcări, duminică dimineață, în localitatea Teliu din județul Brașov. În acel moment la bord se aflau șapte pasageri.

Pompierii militari au fost chemați la fața locului pentru a stinge incendiul care a cuprins autobuzul. Din primele informații, în vehicul se aflau șapte persoane care se deplasau către Întorsura Buzăului.

Inițial, șoferul autobuzului a încercat sa stingă incendiul cu stingătoarele din dotare, dar nu a reusit.

„S-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Au intervenit și pompierii din Întorsura Buzăului cu o autospecială. Nu s-au înregistrat victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja, potrivit newsbv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News