Panică la Timișoara. S-au tras focuri de armă în plină stradă

Panică la Timișoara. S-au tras focuri de armă în plină stradă Sursa:Opinia Timișoarei

Tineri înarmați cu pisoale au început să tragă, miercuri, în Timișoara. Se aflau într-o zonă de blocuri, iar vecinii s-au panicat.

S-a întâmplat într-un cartier mărginaș, în zona Freidorf. Mai mulți tineri, înarmați cu pistoale, au început să tragă în pubelele de gunoi, după care și asupra trecătorilor.

Poliţiştii au auzit și ei și au descins pe strada Polonă, unde l-au identificat pe unul dintre cei care au tras cu pistolul. Este vorba de un băiat de 17. Împreună cu un prieten, acesta trăgea la țintă cu două arme cu bile în dreptul unui bloc de locuinţe, iar împuşcăturile se auzeau de la distanţă destul de mare, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro un martor care a reuşit să şi filmeze pentru câteva momente.

Minorul a spus că trgeau în conserve puse pe tomberoane și că din greșeală ar fi nimerit, în cap, și un biciclist. Din fericire, copilul nu a fost rănit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii legii fac acum cercetări pentru lovire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Sursa foto - video: Opinia Timișoarei