Panică la Dinamo București, după aflarea rezultatelor testelor de coronavirus. Informația a fost confirmată de la cel mai înalt nivel: sunt bolnavi!
Testările efectuate de lotul echipei de fotbal Dinamo la o clinică privată din Bucureşti au indicat rezultate pozitive la noul coronavirus pentru 6 jucători, a declarat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, citat de Agerpres.
„Avem o notificare din partea celor de la Dinamo, conform căreia 6 jucători au fost depistaţi pozitiv. Au făcut testul obligatoriu la fiecare 14 zile la clinica Regina Maria şi la 6 dintre ei a ieşit pozitiv. Acum au fost retestaţi şi urmează să primească răspunsul abia mâine”, a declarat Ştefan.
Printre cele 6 persoane depistate pozitiv la noul coronavirus nu se regăseşte niciun membru al staff-ului tehnic.
Lotul echipei Dinamo se găseşte în acest moment în izolare la cantonamentul din Săftica, iar meciul restant cu formaţia Chindia Târgovişte, care urma să se dispute în această seară, de la ora 19:00, va fi reprogramat la o dată care va fi anunţată ulterior.