Panică într-o televiziune din România. Un angajat a fost depistat pozitiv la Covid-19

Panică într-o televiziune din România. Un angajat a fost depistat pozitiv la Covid-19

Un angajat al televiziunii publice a fost depistat pozitiv la testul privind infecţia cu noul coronavirus.

Potrivit procedurilor, s-au anunţat medicul de familie şi Cabinetul medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz. Este în curs o anchetă epidemiologică, iar spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă au fost dezinfectate.

„Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri - dezinfecţii în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie”, se arată într-un comunicat al TVR.

Luna trectă, mai multe vedete de la Antena 1, printre care Marcel Pavel și Ozana Barabancea au fost depistate pozitiv la testul privind infecția cu Covid-19.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jurnal de pandemie

Până pe 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.